Fragmentele dronei rusești care s-a prăbușit în zona Bariera Traian din municipiul Galați vor fi preluate și transportate de echipe de specialiști într-o zonă sigură, unde vor fi distruse în condiții controlate.
‘O echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații acționează în teren pentru ridicarea elementelor de dronă căzute în dimineața zilei de 25 aprilie, într-o zonă locuită din municipiul Galați. Din primele cercetări, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă la bord. Conform procedurilor, pentru siguranța cetățenilor, zona este în curs de evacuare temporară. Echipele de specialiști vor prelua și transporta fragmentele de dronă într-o zonă sigură, unde vor fi distruse în condiții controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță. Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Potrivit sursei citate, Ministerul Apărării Naționale ‘condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse’ și subliniază că acestea reprezintă ‘o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre’.
‘Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO’, mai menționează comunicatul MApN.
Citeşte şi:
MApN: Atac cu drone rusești în Ucraina, lângă frontiera cu România; fragmente căzute în municipiul Galați
Galați: Drona prăbușită – posibilă încărcătură explozivă; au fost evacuați locuitorii pe o rază de 200 metri (IGSU)


