Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, va participa, în marja Summitului Alianței de la Ankara, la NATO Security and Defence Industry Forum (NSDIF) și la reuniunea miniștrilor apărării din statele aliate cu partenerii din regiunea Indo-Pacific.
Conform unui comunicat de presă al ministerului, Radu Miruță și șeful Statului Major al Apărării fac parte din delegația României la acest summit, marți și miercuri, care este condusă de președintele Nicușor Dan.
Pe agenda reuniunii se află evaluarea progreselor în implementarea deciziilor adoptate la Summitul de la Haga, consolidarea apărării colective, creșterea investițiilor în apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului pentru Ucraina, precizează MApN.
‘În marja Summitului, ministrul apărării naționale va participa la NATO Security and Defence Industry Forum (NSDIF), eveniment dedicat consolidării cooperării dintre aliați pentru dezvoltarea capacităților industriale de apărare, accelerarea producției și promovarea inovării în domeniu. România va fi reprezentată de delegații ale MApN, Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și ale companiilor din industria națională de apărare’, se arată în comunicat.
De asemenea, ministrul Miruță va participa la reuniunea miniștrilor apărării din statele aliate cu partenerii din regiunea Indo-Pacific (Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Republica Coreea), precum și la recepția miniștrilor apărării din statele membre NATO.
Agenda celei de-a doua zile a summitului este dedicată reuniunii Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern.
În cadrul summitului, șeful Statului Major al Apărării va susține prioritățile militare ale României privind consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, precum și continuarea adaptării structurilor de forțe și a capabilităților necesare pentru implementarea deciziilor aliate.
‘Participarea României la Summitul NATO de la Ankara reconfirmă angajamentul țării noastre pentru consolidarea securității euroatlantice și rolul său de aliat de încredere, activ implicat în implementarea deciziilor Alianței și în întărirea posturii de descurajare și apărare colectivă’, subliniază Ministerul Apărării.


