Poliţiştii din Maramureş au deschis o anchetă după ce, vineri dimineaţa, un sac de transport cadavre a căzut pe un drum naţional dintr-o maşină de pompe funebre. A fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Maramureş: Anchetă a poliţiştilor după ce un sac de transport cadavre a căzut dintr-o maşină de pompe funebre
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au anunţat că poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 9.00, despre faptul că pe DN 18, în comuna Tăuţii de Sus, pe drumul public se află un sac negru.
”Poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale având obiect de activitate pompe funebre. În timp ce acesta conducea un vehicul, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de închidere al compartimentului de transport, un sac de transport cadavre ar fi căzut pe partea carosabilă”, au declarat poliţiştii.
Ei au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte şi continuă cercetările în acest caz.