in ,

Maramureș: Baia Mare mizează pe un parteneriat public-privat cu companii din China, anunță primarul Doru Dăncuș

Maramureș: Baia Mare mizează pe un parteneriat public-privat cu companii din China, anunță primarul Doru Dăncuș

Primăria municipiului Baia Mare mizează pe încheierea unui parteneriat public-privat cu companii din China în viitorul imediat, a anunțat, joi, într-o postare pe pagina de Facebook, primarul Doru Dăncuș.

Edilul a punctat că așteptarea sa vine în urma vizitei ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Chen Feng, care s-a aflat la începutul acestei săptămâni în județul Maramureș pe durata a trei zile.

‘Am vorbit despre deschiderea municipiului Baia Mare spre lume, spre vest, prin apartenența la rețeaua Eurocities, unul dintre cele mai importante foruri care reunește cele mai influente 200 de orașe europene, dar și spre est, prin relațiile solide pe care le-am construit cu instituțiile și autoritățile Republicii Populare Chineze. Suntem o municipalitate deschisă la dialog și la cunoaștere, care își dorește să transforme aceste parteneriate în investiții concrete. Fapt pentru care am fost foarte direct în discuția cu Excelența Sa: miza mea personală este să încheiem cel puțin un parteneriat public-privat cu companii care să vină să investească în Baia Mare’ a spus, în postarea sa, Doru Dăncuș.

Primarul municipiului Baia Mare a explicat diplomatului chinez că orașul dispune de vechile situri industriale care pot fi ușor transformate și adaptate în baze de producție.

‘Baia Mare a fost multă vreme cunoscut ca un oraș monoindustrial (axat pe industria minieră neferoasă, metalurgie, geologie și exploatarea lemnului n.red.), dar tocmai această istorie ne deschide astăzi noi perspective. Terenuri, spații și imobile în care a funcționat vechea industrie și care sunt părăsite astăzi pot fi transformate și reconvertite în afaceri producătoare de plus valoare. Un exemplu concret este platforma Romplumb, achiziționată de o companie cu acționariat chinezesc, care deschide un precedent important. Suntem de asemenea interesați de parteneri care să investească în infrastructură, în special în parcări supraterane sau subterane, unde există o nevoie reală și urgentă, dar mai ales în industriile inovative, digitalizare și tot ceea ce înseamnă smart city’ a mai precizat Doru Dăncuș.

Acesta a punctat în discuțiile purtate cu ambasadorul Chinei și poziția geografică a orașului, dar și județului Maramureș aflat în vecinătatea Ungariei și Ucrainei, dar și a unor coridoare rutiere și aeriene importante.

‘Am subliniat ceva ce consider un avantaj strategic pe care Baia Mare și Maramureșul nu îl exploatează suficient, și anume poziția geografică. După cum chiar Excelența Sa a punctat, suntem o poartă deschisă spre Europa de Vest și, implicit, spre reconstrucția Ucrainei, iar asta este o oportunitate uriașă pentru companiile care vor să fie prezente în această regiune’ a mai adăugat Doru Dăncuș.

Conform sursei citate, diplomatul chinez a remarcat istoria și cultura profundă a Maramureșului, bogăția resurselor naturale, vitalitatea și dinamica orașului, atenția acordată infrastructurii și agendei strategice de dezvoltare, mediul de afaceri favorabil, precum și oportunitățile reale pe care merită fructificate în comun.

Primăria municipiului Baia Mare derulează proiecte de infrastructură urbană aflate în diferite stadii de șantier în valoare de 1,5 miliarde lei.

De asemenea, Baia Mare este în prezent al 16-lea municipiu reședință de județ din România ca populație, cu aproximativ 130.000 de locuitori și se situează pe locul 13 în ceea ce privește calitatea vieții, conform ultimelor cercetări de specialitate.

La nivelul județului Maramureș, mediul afaceri oferă o punte de legătură spre companiile din China, dar și spre România prin filiala locală a Camerei de Comerț și Industrie România-China.

Totodată, reprezentanța economică este implicată anual în susținerea unor evenimente culturale sau sportive la nivel de comunitate.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

MApN: Misiune de transport cu ajutoare umanitare pentru Venezuela

MApN: Misiune de transport cu ajutoare umanitare pentru Venezuela

TB consideră ‘neavenite’ acuzațiile PNL după hotărârea de suspendare a deciziei de convocare a Congresului Extraordinar

TB consideră ‘neavenite’ acuzațiile PNL după hotărârea de suspendare a deciziei de convocare a Congresului Extraordinar