in ,

Maramureș: Centru de zi pentru persoanele cu dizabilități în comuna Poienile de sub Munte

Maramureș: Centru de zi pentru persoanele cu dizabilități în comuna Poienile de sub Munte

Comuna Poienile de sub Munte are primul Centru de Zi destinat persoanelor adulte cu dizabilități, a informat, vineri, serviciul de comunicare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș.

”Noul centru reprezintă un răspuns concret la nevoile persoanelor adulte cu dizabilități din comuna Poienile de Sub Munte și din localitățile învecinate, oferind zilnic servicii specializate pentru 30 de beneficiari. Activitățile desfășurate în cadrul centrului includ servicii de recuperare, consiliere psihologică și socială, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, activități de socializare și integrare comunitară, toate având ca obiectiv creșterea gradului de autonomie și îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor”, a transmis instituția.

Potrivit sursei citate, clădirea a fost construită pe conceptul de eficiență energetică.

”Pe lângă realizarea investiției prevăzute în proiect, în perioada de implementare au fost efectuate lucrări suplimentare menite să crească performanța energetică a clădirii. Astfel, Centrul de Zi ‘Roua’ este astăzi o construcție modernă, eficientă și sustenabilă, cu un consum redus de energie și costuri de funcționare optimizate, oferind, în același timp, un mediu sigur, confortabil și adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități”, a punctat DGASPC.

Centrul din comuna Poienile de sub Munte este integrat în rețeaua de servicii sociale a DGASPC Maramureș și funcționează în conformitate cu legislația în vigoare, respectând standardele minime de calitate și standardele de cost aplicabile serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități.

Conform aceleiași surse, valoarea totală a investiției depășește 4,2 milioane de lei, peste 99% din finanțare fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Contribuția Consiliului Județean Maramureș a fost de aproximativ 30.000 de lei, reprezentând cofinanțarea necesară implementării proiectului.

Investiția a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Comuna Poienile de sub Munte are aproximativ 10.000 de locuitori, majoritatea etnici ucraineni, fiind cea mai numeroasă comunitate din județul Maramureș.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez va asista la finala Cupei Mondiale, în pofida relației reci cu Donald Trump

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez va asista la finala Cupei Mondiale, în pofida relației reci cu Donald Trump

Scrisoare deschisă către Guvern a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism: Este nevoie de un mecanism naţional pentru menţinerea forţei de muncă în perioadele de reducere temporară a activităţii. Scădere de 30% în turism

Scrisoare deschisă către Guvern a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism: Este nevoie de un mecanism naţional pentru menţinerea forţei de muncă în perioadele de reducere temporară a activităţii. Scădere de 30% în turism