Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul cu probleme medicale, au fost recuperați din Munții Maramureșului, zona Repedea – Vârful Mic, în urma unei misiuni nocturne, a informat, duminică, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga.
”Intervenția a fost solicitată după ce patru cetățeni ucraineni au găsit un bărbat cu probleme medicale, aflat în imposibilitatea de a se deplasa. Aceștia au încercat să îl ajute să coboare, însă fără succes. Ajunși la Poliția de Frontieră, au prezentat o înregistrare video cu bărbatul, fără a putea indica locul exact în care acesta rămăsese. În condițiile dificile ale intervenției pe timp de noapte, salvatorii montani au verificat zona indicată și împrejurimile, iar în lipsa unor rezultate au decis să extindă căutările în aval, de-a lungul unui pârâu din apropiere”, a precizat Dan Benga.
Conform acestuia, tânărul ucrainean a fost găsit într-un fost vagon forestier abandonat în pădure.
”Tânărul de 26 de ani a fost găsit adăpostit într-un vagon forestier deteriorat, la aproximativ un kilometru de locul indicat inițial. Era epuizat fizic și prezenta semne de hipotermie ușoară. Salvatorii montani i-au oferit ceai cald și l-au adăpostit în autospeciala de intervenție pentru a se încălzi. Întrucât nu prezenta alte probleme medicale, acesta a fost predat polițiștilor de frontieră din Poienile de sub Munte”, a mai adăugat Dan Benga.
Potrivit aceleiași surse, pe drumul de întoarcere, echipa Salvamont Maramureș a recuperat un al doilea cetățean ucrainean, preluat, de asemenea, de Poliția de Frontieră.

