Maramureș: Două creșe finanțate prin ministerul Dezvoltării, date în folosință în Baia Mare

Două creșe noi urmează a fi date în funcțiune din municipiul Baia Mare, în zone diferite a orașului, a informat, joi seara, primarul Doru Dăncuș.

‘Inaugurăm două dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din Baia Mare: Creșa Mare de pe strada Gării și Creșa Mică de pe strada Melodiei (…) Este o zi pe care o așteptam de mult, una care ne confirmă cât de important este să ne dedicăm comunității, să realizăm investiții de care băimărenii au nevoie. Pentru că eu cred cu tărie și nu am glumit când am spus, încă dinainte să devin primarul municipiului Baia Mare, că administrația este despre oameni și înseamnă grijă față de oameni’ a anunțat, într-o postare pe Facebook, Doru Dăncuș.

Edilul a mai subliniat că cele două creșe vor veni în sprijinul mamelor care merg la muncă și vor avea unde să și lase copii.

‘Cele două creșe noi și moderne, dotate cu tot ceea ce este necesar, sunt locuri în care copiii noștri vor crește și vor învăța în cele mai bune condiții. Două investiții care înseamnă mame și tați care pot merge la muncă fără să-și facă griji, înseamnă copii care au un start bun în viață, înseamnă familii care simt că administrația orașului în care trăiesc lucrează pentru bunăstarea lor. Asta facem noi, zi de zi, pentru Baia Mare, iar rezultatele acestei munci vor continua să apară tot mai des în următoarea perioadă’ a mai precizat Doru Dăncuș.

Conform sursei citate, darea în folosință a celor două creșe va avea loc luni, 20 aprilie, în prezența ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke.

Ministrul Attila Cseke va mai vizita pe durata șederii în municipiul Baia Mare șantierul de pe strada Victoriei, inclusiv baza sportivă de aici, dar și șantierul Cinematografului Dacia, investiții finanțate prin programele guvernamentale derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Handbal feminin: România, în grupă cu Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord, la EURO 2026

Sibiu: Schimbările bruște de temperatură pot afecta plămânii (medic pneumolog)