in ,

Maramureș: Echipamente medicale de ultimă generație și o extindere a SJU Baia Mare, investiții preconizate ale CJ

Maramureș: Echipamente medicale de ultimă generație și o extindere a SJU Baia Mare, investiții preconizate ale CJ

Investițiile în dotarea cu echipamente de ultimă generație a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Baia Mare vor continua în paralel cu proiectul de extindere a unității medicale, a declarat joi, pentru AGEPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.

‘Ne-am planificat o investiție de aproape 30 de milioane de lei, orientată spre achiziția unor echipamente și tehnologii de ultimă generație. Dorim să avem în dotare un al doilea accelerator liniar în secția de Radioterapie, un angiograf monoplan, un artroscop și aparate de anestezie compatibile cu RMN-ul 3 Tesla. Acestea ar fi investițiile necesare în viitorul imediat’, a spus Gabriel Zetea.

Președintele CJ a mai precizat că o altă investiție privește extinderea clădirii spitalului pentru a oferi servicii medicale moderne.

‘Proiectul de extindere a spitalului a fost estimat la aproape 100 milioane euro și devine cel mai ambițios ca realizare în momentul de față. Documentația tehnică este aproape terminată și urmează să lansăm procedura de achiziție publică. Investiție e mai mult decât necesară pentru că avem secții care funcționează în spații neadecvate și nu corespund actualelor cerințe în domeniu. Ideea este să avem ceea ce se numește în termeni de specialitate un circuit medical complet, saloane moderne și bine echipate, dar și o anume stare de confort pentru pacienți și personalul medical. Probabil, rămâne cea mai importantă investiție din Spitalul Județean de Urgență și ne străduim să îndeplinim toate criteriile unei unități medicale de prim rang din județ’, a mai spus Gabriel Zetea.

El a mai punctat că, în acest an, SJU Baia Mare a mai accesat o finanțare europeană care a inclus patru proiecte în valoare totală de 31 de milioane de lei.

‘Investițiile din această sumă au țintit secțiile de Cardiologie, Neurologie și echipamentele destinate screening-ului neonatal. Când e vorba de sănătate, trebuie să ne implicăm la nivel decizional pentru a crea servicii medicale de calitate’, a conchis Gabriel Zetea.

SJU Baia Mare este una dintre cele mai solicitate unități medicale din județul Maramureș și a fost dat în folosință în anul 1972, iar recent a obținut statul de spital clinic județean de urgență.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ISUBIF: Două persoane în stare de inconștiență în urma unei scăpări de gaze într-un canal tehnic în Bragadiru

ISUBIF: Două persoane în stare de inconștiență în urma unei scăpări de gaze într-un canal tehnic în Bragadiru