in ,

Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor

Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor

Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Maramureș, Dan Bucă.

‘A nins pe DN 18, în Pasul Prislop. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu un utilaj și au împrăștiat opt tone de material antiderapant. Nu au fost semnalate probleme în trafic’, a precizat Dan Bucă.

Potrivit acestuia, au fost înregistrate ninsori la altitudini de peste 1.000 de metri, cu precădere în zona montană.

Conform aceleiași surse, traficul rutier pe majoritatea drumurilor naționale, europene, județene și comunale se desfășoară în condiții normale.

Societatea Județeană de Drumuri și Poduri are în administrare peste 800 de kilometri de drumuri județene și asigură întreținerea și deszăpezirea acestora, în timp ce Secția de Drumuri Naționale gestionează principalele tronsoane de drumuri naționale din județ, respectiv DN 18, DN 19 și DN 17C.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Cristiano Ronaldo, inclus în lotul preliminar al Portugaliei pentru meciurile din noiembrie

Fotbal: Cristiano Ronaldo, inclus în lotul preliminar al Portugaliei pentru meciurile din noiembrie

Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală

Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală