Viitorul Punct de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetu Marmației – Bila Țerkva (Ucraina) ar putea deveni operațional în luna septembrie, afirmă președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
Guvernul a aprobat joi, prin memorandum, inițierea demersurilor pentru modificarea acordului dintre România și Ucraina privind deschiderea noului punct de trecere a frontierei, în vederea adaptării regimului de funcționare la nevoile comunităților locale și ale traficului transfrontalier.
‘În luna august mai urmează adoptarea unei Hotărâri de Guvern, iar apoi sperăm ca, începând cu 1 septembrie, toate procedurile să fie finalizate pentru darea în trafic a podului și pentru operaționalizarea noului punct de trecere a frontierei. Am muncit foarte mult pentru această investiție și știu cât de mult o așteaptă maramureșenii, comunitățile românești din dreapta Tisei și mediul de afaceri din întreaga regiune’ a transmis, vineri, Gabriel Zetea.
El a apreciat că memorandumul aprobat de Guvern este ‘un pas administrativ extrem de important’
‘Prin modificarea acordului urmărim două lucruri esențiale pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Tisei: actualul Punct de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației – Solotvino o să rămână deschis permanent, 24 de ore din 24, inclusiv după operaționalizarea noului punct; noul Punct de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației – Bila Țerkva să permită și accesul pietonal. Aceste modificări răspund solicitărilor venite din partea comunității românești din Ucraina, a autorităților locale și a mediului de afaceri din Maramureș. Pentru oameni este important să păstrăm mobilitatea dintre cele două state, să asigurăm continuitatea activităților economice și să permitem accesul rapid al serviciilor de urgență. Acest pas vine după recepția tehnică realizată în luna aprilie, când au fost confirmate finalizarea podului peste Tisa și a infrastructurii construite pe partea română’, a precizat Gabriel Zetea.
Potrivit aceleiași surse, investiția în realizarea noului pod peste Tisa a depășit suma de 50 milioane de euro.
‘Vorbim despre (…) un pod modern, cu o lungime de 264 de metri, proiectat pentru o durată de viață de 100 de ani și despre un punct de frontieră pregătit să devină una dintre cele mai importante legături dintre România și Ucraina. (…) Va fi o nouă poartă de legătură între România și Ucraina, o investiție care va însemna mai multă mobilitate, oportunități economice, cooperare transfrontalieră și legături mai puternice între comunitățile noastre. Mai avem câțiva pași administrativi de parcurs, dar suntem aproape de final’ a precizat Gabriel Zetea.
Traficul rutier și pietonal între România și Ucraina se realizează acum prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației – Solotvino, pe un pod construit din lemn și metal la începutul anului 2000, având un singur sens de circulație și două alei pietonale.
Autoritățile feroviare din Ucraina au utilizat și traficul de călători spre Sighetu Marmației utilizând accesul pe linia ferată cu ecartament lat construită la începutul anilor ’50, accesul în România fiind efectuat prin localitățile Valea Vișeului și Câmpulung la Tisa. În prezent, traficul feroviar de călători pe această relației a fost suspendat temporar.


