Companiile care au ales să-și amplaseze bazele de producție în parcul de specializare inteligentă din comuna maramureșeană Fărcașa pregătesc investiții evaluate la peste 9 milioane de euro, menite să genereze aproape 100 de noi locuri de muncă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Ioan Stegerean.
”Evoluția parcului a fost un pic mai lentă și a trebuit să parcurgem toate etapele de realizarea a infrastructurii. În acest moment, putem discuta despre proiecte investiționale în curs de realizare cu o marjă investițională de 9 milioane euro – o investiție extrem de importantă într-un parc industrial aflat la început de drum. Două loturi de teren din interiorul parcului au fost concesionate de firme, iar, într-un final, investiția va genera aproape 100 de noi locuri de muncă. Fărcașa este implicată de mai mult de 15 ani în atragerea investitorilor, oferind terenul necesar pentru amplasarea bazelor de producție și conectarea imediată la utilități. Fărcașa mai are un avantaj important: este situată la puțin peste 20 de kilometri de municipiul Baia Mare. Așa că ne aflăm ca așezare destul de aproape de aeroport, gară, dar și cu acces spre principalele căi rutiere interne și internaționale”, a spus Stegerean.
Edilul a mai precizat că dezvoltarea economiei locale, ”cu mari perspective pentru viitor”, a fost posibilă datorită terenului potrivit amplasării halelor industriale și apropierii de drumul județean care traversează localitatea.
”Secretul dezvoltării economiei locale a stat și continuă să conteze prin terenul potrivit amplasării halelor de producție. Terenuri relativ drepte, dar și cu acces rapid spre drumul județean care traversează localitatea. Aceste avantaje au sporit opțiunea pentru primii investitorii și alții, apoi, au ales această cale. Avem în localitate cea mai importantă companie din România, producătoare de contactori electrici și alte componente pentru profilul energetic, un punct logistic de transport, mii de locuri de muncă create până acum și o dezvoltare care a permis comunei o schimbare radicală. Toate aceste elemente se regăsesc în bugetul local prin taxele și impozitele plătite de companii și înseamnă că avem deja o economie circulară cu mari perspective pentru viitor”, a explicat Ioan Stegerean.
Parcul de specializare inteligentă din comuna Fărcașa se află în administrarea societății comerciale Parcuri Industriale Maramureș, din subordinea Consiliului Județean Maramureș.
În diverse faze de evoluție, se află parcurile de specializare inteligentă din localitățile Baia Sprie, Târgu Lăpuș și Șomcuta Mare.
Parcul de specializare inteligentă situat la marginea orașului Baia Sprie, fostă localitate minieră, a creat până acum cel mai mare interes din partea firmelor de producție, avantajul fiind apropierea de municipiul reședință de județ.
Construcția primelor parcuri de specializare inteligentă din Maramureș este finanțată prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest.


