Copiii și tinerii care participă, vineri, la tabăra ‘Închidem ecranele, deschidem inimile’ din orașul Tăuții Măgherăuș vor avea parte de exerciții practice gospodărești și ateliere meșteșugărești, a declarat, pentru AGERPRES, primarul localității, Dumitru Marinescu.
‘Tabăra de azi e una cu totul specială și are loc în incinta Muzeul Etnografic ‘Acasă’ și are rolul de a rupe, pentru câteva ore, copiii și tinerii de telefoanele mobile. Vor avea loc activități practice, deconectante și provocatoare. Grădinăritul, desenele pe asfalt, învățarea unor tehnici de împletit, confecționarea unor obiecte din materiale naturale sunt doar câteva dintre activitățile programate să aibă loc pe ateliere’, a spus Dumitru Marinescu.
Edilul a mai precizat că muzeul oferă cadrul cel mai potrivit pentru desfășurarea unor activități în natură.
‘Muzeul Etnografic, situat aproape de centrul orașului, oferă cadrul cel mai potrivit pentru asemenea activități în natură. Pe lângă deconectare, copii vor avea posibilitatea să viziteze muzeul, să admire colecția obiectelor de patrimoniu, majoritatea provenind din satele noastre, să pună întrebări și primească răspunsuri din partea muzeografilor despre bunurile aflate în muzeu’, a mai precizat Dumitru Marinescu.
Conform acestuia, tabăra educativă va avea loc pe parcursul zilei de vineri și vor participa elevii școlii din oraș și satele aparținătoare.
Tabăra este organizată cu sprijinul Liceul Tehnologic ‘Traian Vuia’ din Tăuții-Măgherăuș, al Muzeului Etnografic ‘Acasă’ și al PrimărieiTăuții-Măgherăuș.


