in ,

Maramureș: Trenul Mocănița, cicloturismul și bisericile din lemn, preferate de turiști în vacanța de vară

Maramureș: Trenul Mocănița, cicloturismul și bisericile din lemn, preferate de turiști în vacanța de vară

Pensiunile rurale, trenul Mocănița și cicloturismul rămân printre cele mai tentate oferte de vacanță pe durata verii pentru românii sau străinii care aleg Maramureșul ca destinație, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima.

‘Majoritatea pensiunilor din sate și comune au fost rezervate de turiști români, dar și străini pentru vacanța de vară, iar unele rezervări au fost operate în urmă cu trei luni de zile. Anul acesta par a fi preferate vacanțele în familie sau grupuri mici, iar unele familii au ales o pensiune pentru cel mult șase zile. Aceștia au optat pentru pachetele all inclusiv, fiindcă e vorba și de copii. Unii vin pentru relaxare, refacere iar o parte au ales odihna activă, adică vizitează și alte obiective turistice, cum ar fi bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, muzee sătești, muzee urbane sau fac un circuit al bisericilor din lemn din satele Maramureșului. Turismul de familie a ales și în acest an locurile consacrate din județ, iar o categorie au optat pentru pensiunile construite din lemn, pentru cele așezate într-un cadru natural pitoresc’, a spus Livia Sima.

Potrivit acesteia, există mici grupuri de turiști români și străini care efectuează o călătorie de o zi cu trenul Mocănița pe Valea Vaserului.

‘Trenul Mocănița îi transportă de-a lungul defileului Văii Vaserului. Trenul circulă cu o viteză destul de mică și permite turiștilor să se bucure de natură pe cei aproape 20 de kilometri de drum parcurs. Bineînțeles, pasionații de fotografie vin special pe Valea Vaserului și petrec mai multe zile în zonă pentru a vizita și alte locuri. Trenul Mocănița continuă să-i fascineze pe turiști și reprezintă una dintre cele mai apreciate locuri din Maramureș. Avem și avantajul unor pensiuni în apropierea gării de unde pleacă trenul, servicii acceptabile pe durata călătoriei și un loc minunat care încântă privirea’, a mai precizat Livia Sima.

Președinta ANTREC a mai punctat că, în ultimii ani, cicloturismul a început să fie practicat în satele de deal și câmpie, odată cu pregătirea pistelor pentru bicicliști.

‘Zona de deal și șes a Lăpușului s-a schimbat mult în ultimii ani, iar cicloturismul a devenit interesant odată darea în folosință a pistelor destinate bicicliștilor. Partea și mai bună e că administrațiile mai multor comune din județ au accesat finanțări și au construit drumuri speciale pentru bicicliști, reamenajând foste drumuri rurale situate în câmp sau în vecinătatea pădurilor, iar interesul pentru aceste trasee deosebite i-au cucerit pe localnici, dar și pe turiști. Mai există o categorie aparte de pasionați; aceștia merg special din Baia Mare pe anumite rute pentru a parcurge aceste drumuri de biciclete, multe în afara satelor. Cicloturismul se află la început de drum, însă apare promițător pentru satele și comunele care au investit în astfel de drumuri. Interesant e că aceste drumuri au ajuns să conecteze unele sate în lanț, iar traseele sunt de-a dreptul fascinante. Tinerii, dar și adulții sunt interesați să parcurgă asemenea trasee, iar în unele sate se pot face scurte opriri pentru a vizita obiective’, a mai spus Livia Sima.

Conform acesteia, turismul de factură religioasă include vizite în circuit și este special organizat de agenții specializate din țară.

‘Avem un circuit al bisericilor din lemn, dar și un alt circuit care cuprinde bisericile parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. E vorba de o categorie de turiști care ajung în Maramureș doar pentru a vizita aceste biserici, rămân 24 de ore, apoi, călătoresc spre Bucovina. Turismul religios este organizat agenții specializate, reprezentanții unor culte din țară și vin special în Maramureș, doar pentru a vedea bisericile din lemn. Sunt biserici din vechi de sute de ani, bine conservate, puse în valoare de comunități și se bucură de o prezentare completă din parte celor care le îngrijesc. Bisericuțele din lemn sunt cea mai mare valoare a patrimoniului local, țin de identitatea noastră și fac parte din istoria unor comunități rurale. Indiferent de vremuri, bisericuțele din lemn au fost ocrotite și au rezistat pentru a ne bucura pe noi cei de azi, dar și pentru a rămâne moștenire generațiilor următoare’, a conchis Livia Sima.

Conform reprezentantului ANTREC, anual în județul Maramureș ajung peste 20.000 de turiști români și străini.

În context, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea a declarat marți, pentru AGERPRES, că dezvoltarea turismului local în ultimii 20 de ani a obligat autoritățile să acorde modernizării infrastructurii atenție sporită.

‘Turismul a devenit o parte componentă a economiei locale. Sunt comune renumite în Maramureș pentru care turismul a devenit partea din existență, iar acest domeniu economic continuă să se dezvolte. Ultimii 20 de ani arată că turismul, alături de alte domenii, e bine așezat, cu perspective, fapt ce ne obligă să fim mereu atenți la modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea unor drumuri spre sate recunoscute având potențial turistic, modernizarea altor drumuri spre destinații mai puțin cunoscute și punerea în valoare a unor noi obiective. Căile de comunicație sunt extrem de importante în industria turismului (…). Recent am dat în folosință un nou terminal de pasageri la Aeroportul Internațional din Tăuții Măgherăuș, investiție de aproape 70 de milioane de lei, iar acum putem spune că Maramureș deține cu adevărat un aeroport modern. Aeroportul deservește curse interne, externe, charter și de vacanță. Avem plecări spre destinații de vacanță din Turcia, Grecia, Egipt și acum administrația aeroportului prospectează noi rute spre țări europene’, a spus Gabriel Zetea.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sibiu: Trafic reluat pe DN 7 Valea Oltului, în zona Lazaret

Sibiu: Trafic reluat pe DN 7 Valea Oltului, în zona Lazaret

Secetă pedologică moderată, puternică și extremă în mai multe regiuni agricole din țară (agrometeo)

Secetă pedologică moderată, puternică și extremă în mai multe regiuni agricole din țară (agrometeo)