O profesoară de geografie din municipiul Sighetu Marmației se oferă să facă un tur ghidat pentru localnici pentru a cunoaște mai bine valoarea arhitectonică a clădirilor istorice, spune acesta într-o postare pe Facebook, semnând ‘ Profa de Geo’, Andreea Mihaela Dunca, inițiatoarea proiectului.
‘Treci zilnic pe lângă clădirile istorice din centrul Sighetului dar te-ai întrebat vreodată cum a dictat relieful nașterea acestui oraș? De ce străzile pe care mergi urmăresc trasee geometrice precise și cum a influențat hidrografia întreaga noastră istorie de peste 700 de ani? De multe ori călătorim în jurul lumii, dar uităm să fim exploratori la noi acasă și să descoperim Geografia orizontului nostru local’ spune, în postare sa, ‘Profa de Geo’.
Conform acesteia, curioșii sau pasionații de istoria municipiului Sighetu Marmației sunt invitați în 24 iulie, ora 18.00, în zona centrală a orașului pentru a participa la tur.
‘Sunt Andreea, profesor, doctor în geografie și ghid de turism atestat și autorizat, cu peste 18 ani de experiență în domeniu. Vă provoc pe voi, locuitorii Sighetului, să participați la o experiență unică de weekend: să transformăm centrul istoric într-o carte deschisă și să descoperiți peisajul urban în care trăim(…)Harta care ne-a unit în țara Maramureșului; axa ascunsă a apelor curgătoare; misterul cuiului de pe harta României; curiozități despre Sighetul de altădată. Garantez că, după cele două ore petrecute împreună, nu vei mai privi niciodată Sighetul la fel ca înainte’ a mai spus ‘Profa de Geo’ în invitația adresată localnicilor.
Oraș situat în imediata vecinătate a graniței româno-ucrainene, municipiul Sigehtu Maramației deține în patrimoniul său case de epocă, clădiri care păstrează patina timpului îndepărtat, mici cartiere cu foste case evreiești, un muzeu al satului, un muzeu memorial dedicat victimelor comunismului, străduțe cu vechi case de peste 100 de ani, parcuri naturale și două sinagogi evreiești. Anul acesta Sighetu Marmației a marcat 700 de ani de atestare documentară.

