Marcel Boloş: 1,2 miliarde de euro, sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii

„Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români. Am discutat astăzi la Bruxelles două iniţiative esenţiale pentru România: suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii. Sunt măsuri pe care vrem să le realizăm prin realocarea economiilor provenite din execuţia financiară a proiectelor finanţate”, a scris Marcel Boloş pe Facebook.

Acesta a punctat că planul României este de a adapta Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente. Este vorba despre acordarea sprijinului de 250 lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe, 125 lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe, şi acordarea voucherelor educaţionale de 500 lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi. De asemenea, Boloş a precizat că se caută soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă.

Potrivit sursei citate, discuţiile cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene au vizat şi implementarea STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), pentru care există o alocare aprobată de 600 de milioane de euro.

„Am discutat şi despre implementarea programului STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), pentru care avem deja aprobată relocarea a 600 milioane euro. Discuţiile vor continua la nivel tehnic, pentru ca în final să reuşim ca prin program să oferim următoarele: Relansarea Innotech Student: acordarea de sprijin de până la 200.000 de euro pentru absolvenţii care doresc să îşi dezvolte propriile afaceri; o curriculă universitară adaptată cerinţelor pieţei muncii, în special în domeniile tehnologice şi industriale; laboratoare de practică în universităţi, pentru ca studenţii să înveţe aplicat, nu doar teoretic; incubatoare de afaceri în universităţi, pentru dezvoltarea iniţiativelor studenţilor”, a mai scris Boloş pe pagina de socializare.

ELCEN: Compania nu poate fi făcută răspunzătoare de dezastrul din reţeaua de termoficare

Meta anunţă instalarea celui mai lung cablu submarin din lume. Va avea 50.000 de kilometri şi va uni 5 continente