Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume.

Preşedintele PSD a fost întrebat despre postarea de pe Tik Tok în care preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, îi mărturiseşte lui Marcel Ciolacu că au fost social-democraţi care i-au dat voturi lui George Simion. 

”Cred că a fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glumă”, a spus Ciolacu, după şedinţa conducerii PSD.

La observaţiile presei că nimeni nu a luat această mărturisore ca pe o glumă, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Atunci, îmi cer scuze, a fost o glumă proastă”.

Despre voturi care au plecat spre Călin Georgescu din partea electoratului PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că nu este ferm convins de nimic.

”Eu v-am zis că pe TikTok, cu domnul Simonis, a fost o glumă”, a mai spus premierul.

”Pe TikTok, îţi mai permiţi să faci şi glume. Sunt om, chiar dacă sunt persoană publică, mai putem face şi o glumă. Deci, a fost o glumă”, a completat preşedintele PSD.

 

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

Şase ţări UE solicită Comisiei Europene reducerea plafonului de preţ al G7 pentru petrolul rusesc