Fără post de mai bine de un an, Marco Rose va fi antrenorul echipei Bournemouth începând cu sezonul viitor. Germanul îl va înlocui pe Andoni Iraola, care va părăsi echipa „Cherries” după trei sezoane pe banca tehnică.
Rose (49 de ani), care a semnat un contract pe trei ani, era fără post de la demiterea sa de la Leipzig, în martie 2025.
Fiind de mult timp parte din universul Red Bull, el a antrenat şi echipele Borussia Mönchengladbach (2019-2021) şi Borussia Dortmund (2021-2022). În Germania, a câştigat două trofee – Cupa Germaniei şi Supercupa Germaniei cu Leipzig în 2023.
Sub conducerea lui Andoni Iraola, clubul şi-a consolidat poziţia în Premier League, terminând de două ori în zona de mijloc a clasamentului (locul 12 în sezonul 2023-2024, pe locul 9 în sezonul 2024-2025) şi poate spera la o calificare europeană în acest sezon, cu cinci etape rămase de jucat şi ocupând locul 8, la egalitate de puncte cu Chelsea, care se află pe locul 6.



