in ,

Marco Rubio o apără pe ambasadoarea SUA în Grecia după acuzațiile privind influența Washingtonului

Marco Rubio o apără pe ambasadoarea SUA în Grecia după acuzațiile privind influența Washingtonului

Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în vizită în Grecia, a apărat-o miercuri pe ambasadoarea SUA în această țară, Kimberly Guilfoyle, după acuzațiile potrivit cărora aceasta ar fi sugerat că Washingtonul s-ar putea folosi de influența sa pentru a pune presiune asupra guvernului grec.

Întrebat, la o conferință de presă comună cu ministrul grec de externe Giorgos Gerapetritis, dacă presupusul comportament al ambasadoarei este conform cu regulile de etică ale Departamentului de Stat, Rubio a răspuns că ambasada SUA ‘face o treabă foarte bună’ și că Guilfoyle este ‘o ambasadoare puternică aici’, conform Reuters.

Mai mulți senatori americani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acuzațiile referitoare la ambasadoare. În scrisori adresate secretarului de stat, aleși democrați, între care senatoarea Jeanne Shaheen, au cerut explicații în legătură cu informații apărute în presa americană potrivit cărora Guilfoyle ar fi amenințat că Statele Unite își pot folosi influența pentru a pune presiune asupra guvernului grec.

Informațiile au fost relatate, între altele, de Wall Street Journal. Potrivit relatării citate de AFP, la o cină cu oficiali greci, în luna martie, Guilfoyle ar fi dat România drept exemplu pentru a demonstra că Statele Unite pot determina schimbarea unor guverne în Europa.

Rubio se află miercuri la Atena, în cadrul unei scurte vizite europene, pentru discuții cu oficialii greci despre cooperarea strategică dintre cele două țări, în domenii precum securitatea și energia.

La conferința de presă comună cu omologul său grec, Rubio a declarat că alianța dintre Statele Unite și Grecia reprezintă o sursă de stabilitate într-o lume instabilă. Referindu-se la tensiunile din estul Mediteranei, el a spus că Statele Unite nu doresc ca ‘leagănul civilizației occidentale’ să fie amenințat.

Gerapetritis a declarat că parteneriatul dintre Grecia și Statele Unite nu a fost niciodată atât de puternic, profund și unit.

Cei doi au deschis cea de-a șasea rundă a dialogului strategic dintre cele două state membre NATO. Agenda include apărarea, securitatea regională, energia, transportul maritim, tehnologia, comerțul și investițiile, potrivit dpa.

Grecia intenționează să achiziționeze noi arme și echipamente americane, inclusiv sisteme de autoapărare pentru cele 20 de avioane F-35 comandate deja.

În domeniul energiei, discuțiile s-au concentrat asupra mecanismului prin care gazul natural lichefiat american este transportat prin terminalele LNG din Grecia, apoi prin Bulgaria și România către Europa Centrală și de Est, potrivit dpa.

De asemenea, urmează să fie explorate rezervele de gaze naturale din largul coastelor Greciei, în proiecte desfășurate la sud de Creta la care participă ExxonMobil și Chevron.

Potrivit AFP, războaiele din Iran și Ucraina au evidențiat fragilitatea rutelor de aprovizionare cu energie, iar Grecia încearcă să se poziționeze drept un hub important pentru sud-estul Europei, inclusiv pentru transportul gazelor naturale.

În domeniul securității, Rubio a anunțat că Grecia și Statele Unite lansează un nou program comun destinat consolidării schimbului de informații privind combaterea terorismului între structurile lor de aplicare a legii.

Secretarul de stat american a spus că Grecia este deosebit de expusă amenințărilor reprezentate de migrația în masă și traficul de persoane.

Gerapetritis a declarat că Grecia este dispusă să coopereze cu Statele Unite și să ofere sprijin maritim în Strâmtoarea Ormuz, dacă va exista un proces de pace viabil în zonă.

Miercuri seara, Rubio urmează să susțină un discurs pe colina Pnyx, cu vedere spre Acropole, locul în care se întrunea în Antichitate adunarea populară a Atenei. Potrivit AFP, oficialii americani au prezentat discursul drept un apel adresat americanilor și europenilor pentru o mai mare unitate și pentru apărarea moștenirii comune occidentale.

După discurs, Rubio urmează să se întâlnească cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Printre temele discuțiilor se numără situația din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și estul Mediteranei, înainte ca secretarul de stat american să își continue călătoria spre Portugalia.

Vizita lui Rubio în Grecia a fost însoțită marți seara de un protest la Atena. Potrivit poliției, peste 2.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei pentru a protesta față de vizita secretarului de stat american, iar zona din jurul Pieței Syntagma a fost închisă circulației, în timp ce mii de polițiști au fost mobilizați pentru măsuri de securitate sporite, potrivit AFP.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal

Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal

Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță

Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță