in ,

Marco Rubio se declară, în audieri în Congres, îngrijorat de riscul unei ”escaladări” în Războiul din Ucraina, în urma atacurilor ucrainene cu dronă la Sankt Petersburg. ”Riscul escaladării este real, mai real decât era acum doi ani”

Secretarul de Stat american Marco Rubio şi-a exprimat miercuri îngrijorarea faţă de riscul unei ”escaladări” în Războiul dintre Rusia şi Ucraina, în urma unui atac ucrainean cu dronă care a atins instalaţii energetice şi militare la Sankt Petersburg, în Rusia, relatează AFP.

”Ceea ce s-a schimbat în aceste ultime luni este că Ucraina a devenit tot mai eficientă în a desfăşura atacuri cu rază lungă de acţiune în adâncime pe teritoriul rus”, a declarat el în audieri într-o comisie parlamentară.

”Cred că acesta este unul dintre motivele care ne amintesc de ce este important să încercăm să punem capăt acestui război, dacă putem, pentru că riscul escaladării este real, mai real decât era acum doi ani”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.

Aceasta este prima reacţie a Statelor Unite după atacurile reciproce ale Rusiei şi Ucrainei din ultimele zile, în pofida faptului că Rubio a fost interogat, timp de ore, în audieri parlamentare – în care subiectul Ucrainei a fost larg ignorat.

Marţi, un atac masiv rus cu drone şi rachete s-a soldat cu 23 de morţi la Kiev şi în oraşul industrrial Dnipro, în partea de centtru-est a Ucrainei.

”În acest stadiu, niciuna dintre cele două părţi nu a fost dispusă să facă concesiile necesare în vederea restabilirii păcii, mai ales partea rusă”, a subliniat Rubio.

Statele Unite rămân ”pregătite să joace orice rol posibil, în acest context, pentru a restabili pacea”, a anunţat el.

PERSPECTIVELE ”NU PAR BUNE”

Marco Rubio a recunoscut, la audieri, în faţa altei comisii parlamentare, că ”perspectivele nu par foarte bune în privinţa voinţei uneia sau celeilalte părţi să facă concesiile necesare pentru a ajunge la un acord”.

Washingtonul a purtat – fără succes – o serie de runde de negocieri cu ucranenii şi cu ruşii, care se află înr-un punct mort.

Aleşi democraţi l-au atacat pe Rubio pe tema scutirii temporare a petrolului rusesc de la sancţiunile imnpuse Moscovei de către Statele Unite.

Ei au denunţat faptul că acest lucru finanţează maşina de război rusească.

Washingtonul a acordat Moscovei – în martie – această derogare, cu scopul de a încerca să modereze ”explozia” cursurilor petrolului, după ce a lansat împreună cu Israelul Războiul din Iran.

Această derogare a fost prelungită, deja, în mai multe rânduri.

Sancţiunile americane aveau ca scop să oprească veniturile provenind din petrolul rusesc, iar astfel să oprească această sursă de finanţare a războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Uniunea Europeană lansează un pachet legislativ pentru suveranitate tehnologică: ”Vrem să fim siguri că nimeni nu are un întrerupător de oprire”

Uniunea Europeană lansează un pachet legislativ pentru suveranitate tehnologică: ”Vrem să fim siguri că nimeni nu are un întrerupător de oprire”

Zelenski dă asigurări că atacurile ucrainene la Sankt Petersburg sunt un răspuns ”drept” dat Rusiei. ”Planul Ucrainei al sancţiunilor cu bătaie lungă este pus în aplicare exact aşa cum trebuie pentru a apropia pacea”