Unii din cei mai mari producători auto mondiali au câștigat vineri în mare măsură primul stadiu al bătăliei legale majore cu justiția din Marea Britanie privind dispozitivele de manipulare a emisiilor (Dieselgate), transmite Reuters.
Judecătoarea Sara Cockerill a indicat, într-un rezumat al hotărârii ei, că ”a respins majoritatea acuzațiilor principale împotriva producătorilor auto ale căror vehicule au fost examinate la proces”.
Decizia vine după inspectarea a 20 de vehicule eșantion produse de Mercedes-Benz, Ford, Nissan, Renault și Stellantis.
De asemenea, Cockerill a spus că a făcut unele constatări nefavorabile, după ce a găsit un mod de combustie eșalonată la un vehicul Citroen (Stellantis) care echivalează cu un dispozitiv de manipulare.
Procesul a început în octombrie și a inclus aproximativ 1,6 milioane plângeri.
Scandalul Dieselgate datează din septembrie 2015, când în SUA s-a descoperit că Volkswagen a instalat în automobilele sale cu motoare diesel un software care manipulează rezultatele testelor privind emisiile poluante. Astfel, automobilele respectau limitele referitoare la emisiile de oxizi de azot în condiții de test, dar nu și când automobilele rulau pe drum în condiții normale de trafic.


