În 2023, „aproape 100.000 de migranţi au tranzitat” prin Balcanii de Vest, ceea ce a făcut să fie „o rută importantă utilizată de cei care se află ilegal în UE sau în Regatul Unit”, potrivit Londrei.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer este aşteptat joi la summitul Comunităţii politice europene (CPE) din Ungaria, unde imigraţia ilegală va fi pe agenda discuţiilor celor 47 de ţări membre. „Există un imperiu criminal care operează pe continentul nostru, care este la originea unui teribil bilanţ uman şi aduce atingere securităţii noastre naţionale”, a declarat liderul laburist, citat în comunicat.
„Regatul Unit este în centrul eforturilor care îşi propun să pună capăt flagelului criminalităţii organizate legate de imigraţie, dar nu putem face acest lucru într-un mod izolat”, a adăugat el.
Circa 31.535 de migranţi au ajuns ilegal din ianuarie în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii pe ambarcaţiuni improvizate, mai mulţi decât în întreg anul 2023.
Cel puţin 60 de persoane au murit în timpul traversării în 2024, ceea ce face ca anul în curs să fie cel cu bilanţul cel mai grav de la apariţia fenomenului, în 2018. Ieşind din Uniunea Europeană, Regatul Unit a pierdut accesul la bazele de date, precum EURODAC, care conţin amprentele digitale ale solicitanţilor de azil şi migranţilor care vin în UE, şi Sistemul de informaţii Schengen (SIS), referitor la persoanele căutate, dispărute sau care se află ilegal în spaţiul de liberă circulaţie.
Încă de la alegerea sa în iulie, Keir Starmer a renunţat la planul controversat al precedentelor guverne conservatoare de a-i expulza în Rwanda pe solicitanţii de azil veniţi ilegal în ţară.
El pune accentul pe lupta împotriva reţelelor de călăuze şi vrea să crească cooperarea cu ţările europene pentru a scădea numărul de migranţi noi.
La adunarea generală a Interpol de luni de la Glasgow, Keir Starmer a dat asigurări că există „un apetit” din partea partenerilor europeni de a coopera mai strâns în această chestiune.
El a afirmat că reţelele de călăuze ar trebui „considerate o ameninţare pentru securitatea mondială comparabilă cu terorismul”.