Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la „un plan pentru a opri luptele” dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la Londra.
După schimburi de opinii cu preşedinţii american, ucrainean şi francez, „am convenit că Marea Britanie, împreună cu Franţa şi poate încă una sau două (ţări), vor colabora cu Ucraina la un plan de încetare a luptelor, iar apoi vom discuta acest plan cu SUA”, a declarat Keir Starmer într-un interviu acordat BBC.
„Cred că am făcut un pas în direcţia cea bună”, i-a declarat Starmer Laurei Kuenssberg.
Prim-ministrul a declarat pentru BBC că este de părere că preşedintele SUA doreşte o pace durabilă în Ucraina. El a repetat afirmaţia conform căreia vor fi necesare garanţii de securitate americane pentru ca aceasta să se menţină.
Starmer găzduieşte duminică la Londra un summit al liderilor europeni pentru a discuta despre Ucraina.