”Marea şi frumoasa lege” a lui Trump, adoptată la limită în Senatul SUA, cu votul lui J. D. Vance, după două zile de voturi asupra a zeci de amendamente. Camera Reprezentanţilor se lansează într-un sprint să adopte textul revizuit până pe 4 iulie, cum vre

#image_title

Donald Trump a obţinut marţi o importantă victorie legislativă prin aprobarea la limită în Senatul american a proiectului său al legii bugetare în valoare de mii de miliarde de dolari, care include atât credite de impozit masive, cât şi tăieri vaste în domeniul sănătăţii, relatează AFP.

După 26 de ore de voturi cu privire la zeci de amendamente, senatorii republicani au reuşit într-un final să-şi depăşească diferendele şi să adopte această ”mare şi frumoasă lege”, cum a denumit-o locatarul Casei Albe.

Însă totul s-a jucat extrem de strâns. În pofida unei majorităţi republiane de 53 dintre cele 100 de mandate, votul s-a terminat la 50 contra 50, iar vicepreşedintele J. D. Vance a spus ultimul cuvânt, cum prevede Constituţia.

”Prin această lege vom îndeplini mandatul care ni s-a încredinţat în noiembrie”, în alegerile prezidenţiale şi legialtive, a declarat, după un maraton legislativ de două zile liderul senatorilor republicani, John Thune.

Camera Reprezentanţilor s-a lansat de-acum într-un sprint pentru ca să adopte această versiune revizuită până vineri.

De aproape o săptămână, Donald Trump exercită presiuni asupra parlamentarilor să adopte acest text-far al celui de-al doilea mandat al său până la 4 iulie  de Ziua Naţională -, pe care a stabilit-o ca termen simbolic să-l promulge.

RETICENŢE

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor Mike Johnson a dat asigurări, într-un comunicat, că aleşii săi vor ”examina textul imediat” şi va ajunge ”pe biroul preşedintelui Trump la timp”, la 4 iulie.

Un vot este prevăzut miercuri.

Însă aleşi conservatori din Camera Reprezentanţilor şi-au afişat în mod public reticenţa faţă de anumite modificări efectuate de către Senat a versiunii lor iniţiale. Or republicanii dispun doar de o majoritate fragilă, iar procesul ar putea întârzia.

Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a făcut din această lege piatra de temee a programului său economic.

În joc este o prelungire a unor reduceri de impozite colosale adoptate în primul său mandat, dar şi eliminarea impozitării bacşişului sau alocarea a miliarde de dolari suplimentare apărării şi luptei împotriva imigraţiei.

Însă experţi politici arată cu degetul o explozie aşteptată a defiictului public.

Biroul Bugetar al Congresului (CBO), însărcinat să evalueze în mod nepartizan impactul proiectului Legii finanţelor publice, estimează că textul va creşte datoria cu peste 3.000 de miliarde de dolari până în 2034.

O prelungire a ”creditelor fiscale Trump” ar costa numai ea 4.500 de miliarde de dolari. Pentru a compensa în parte, republicanii prevăd să taie din Medicaid, un program public de asigurări de sănătate de care depind milioane de americani cu venituri modeste.

O reducere drastică a programului SNAP – principalul ajutor alimentar al Americii – este de asemenea prevăzută, dar şi anularea multor stimulente fiscale în favoarea energiilor regenerabile, adoptate în timpul lui Joe Biden.

”TRĂDAŢI”

Aceste măsuri sunt denunţate aprig de către democraţi.

”Dintr-o lovitură, republicanii au aprobat cea mai mare reducere de impozte acordată miliardarilor, nemaivăzută vreodată, finanţată prin furtul îngrijirilor de sănătate ale milioanelor de oameni şi prin luarea hranei de la gura copiilor înfometaţi”, a condamnat liderul senatorilor democraţi Chuck Schumer.

Trei senatori republicani au votat împotriva textului, îngrijoraţi de o explozie a deficitului sau de consecinţe ale tăierilor de la sănătate.

Multimiliardarul Elon Musk, un fost apropiat al lui Donald Trump înaintea unei despărţiri spectaculoase, şi-a exprimat opoziţia fermă, din cauza impactului aşteptat al textului asupra datoriei publice.

”Trăim într-o ţară cu partid unic: partidul porcilor care se îndoapă”, a atacat patronul SpaceX şi tesla, care a repetat că vrea să lanseze un nou partid.

Donald Trump i-a răspuns sec marţi printr-o ameninţare abia voalată.

”El e foarte supărat, dar, ştiţi, ar putea să piardă mai mult de-atât”, a declarat preşedintele republoican, care a sugerat, în tecere, să se revizuască numeroasele contracte ale întreprinderilor lui Elon Musk cu statul federal.

Ministrul Sănătăţii, despre plata gărzilor pentru medici: Putem creşte venitul pentru o gardă dacă venim la pachet cu o reformă în ceea ce priveşte plata pe indicator şi plata pe performanţă

Hakan Calhanoglu, replică pentru Lautaro Martinez: Nu am spus niciodată că nu sunt fericit la Inter