in ,

Marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că a pierdut controlul asupra dronei explodate la Constanța (MAE ucrainean)

Marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că a pierdut controlul asupra dronei explodate la Constanța (MAE ucrainean)

Marina ucraineană a informat-o ‘la timp’ pe cea română că ‘o dronă maritimă a fost scăpată de sub control din cauza interferențelor rusești’, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, referindu-se la drona ucraineană explodată mai devreme în portul Constanța, relatează agenția EFE.

Potrivit aceluiași purtător de cuvânt, autoritățile din ambele țări ‘au preluat controlul asupra situației și s-au asigurat că zona este securizată’. ‘Această coordonare eficientă a permis luarea măsurilor necesare pentru a preveni victimele civile’, a adăugat el, într-un mesaj pe rețeaua de socializare X.

Reprezentantul MAE ucrainean a încheiat mesajul afirmând că incidentul demonstrează că agresiunea rusă împotriva Ucrainei ‘reprezintă o amenințare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga regiune’.

Forțele Navale ucrainene au confirmat mai devreme că drona maritimă care a explodat vineri dimineața în Portul Civil Constanța a fost o dronă ucraineană scăpată de sub control în misiune în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, astfel că drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta României.

‘În timp ce efectua misiuni în zona operativă a Mării Negre, o ambarcațiune fără pilot a Marinei ucrainene, sub influența mijloacelor de război radio-electronic ale inamicului, a pierdut controlul și a ajuns în apropierea coastei României’, se arată într-un comunicat emis de Forțele Navale ucrainene.

Comunicatul mai menționează că ‘Marina ucraineană a furnizat Marinei române toate informațiile necesare pentru a preveni victimele civile’.

Citește și:

LIVE UPDATE Constanța: O dronă maritimă a explodat în port

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO REPORTAJ Hunedoara: O nouă ediție a Târgului Castelelor, în anul dedicat voievodului Iancu Corvin

VIDEO REPORTAJ Hunedoara: O nouă ediție a Târgului Castelelor, în anul dedicat voievodului Iancu Corvin

Dronă explodată la Constanța/Nicușor Dan: Forțele ucrainene au pierdut controlul ca urmare a acțiunilor întreprinse de Rusia

Dronă explodată la Constanța/Nicușor Dan: Forțele ucrainene au pierdut controlul ca urmare a acțiunilor întreprinse de Rusia