in ,

Marius Budăi: Românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect

Marius Budăi: Românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, miercuri, că românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect, iar declarațiile liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, care îi acuză pe aceștia că ‘jefuiesc sistemul social’, sunt ‘nedrepte și profund îngrijorătoare’.

‘Românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect! Declarațiile doamnei Alice Weidel, care îi acuză pe românii din Germania că ‘jefuiesc’ sistemul social, sunt nedrepte și profund îngrijorătoare. Am fost ministrul Muncii și am fost în Germania. Am văzut cum muncesc românii de acolo, am discutat cu ei și am cunoscut eforturile pe care le fac pentru a-și construi un trai mai bun, departe de casă și de familii. Tot în acea perioadă am construit relații de colaborare și dialog cu autoritățile germane și cu reprezentanții sindicatelor. Știu că respectul reciproc și cooperarea sunt esențiale pentru protejarea drepturilor lucrătorilor’, a scris Budăi pe Facebook.

Potrivit acestuia, relațiile dintre România și Germania în domeniul muncii trebuie construite pe dialog, cooperare și respect reciproc.

‘Așa am procedat în mandatul meu de ministru și cred că aceasta este singura cale corectă de a proteja drepturile lucrătorilor români și de a consolida parteneriatul dintre cele două țări. De aceea, asemenea acuzații trebuie confruntate cu faptele, nu cu prejudecățile. La sfârșitul anului 2025, în Germania erau înregistrați peste 903.000 de cetățeni români. Iar datele oficiale germane arată că, în octombrie 2025, peste 531.000 de români aveau locuri de muncă pentru care se plăteau contribuții sociale. Acești oameni nu contribuie doar la finanțarea sistemului social german. Prin munca lor susțin companiile, produc bunuri și servicii, plătesc taxe și contribuie la prosperitatea Germaniei. Sunt angajați, specialiști, medici, personal de îngrijire și oameni care își câștigă cinstit existența, departe de familiile lor. Desigur, orice fraudă trebuie verificată și sancționată. Dar responsabilitatea este individuală. Nu poți pune în cârca unui popor întreg faptele unor persoane și nu poți transforma originea națională într-un motiv de suspiciune’, a subliniat deputatul.

Budăi a precizat că libera circulație și dreptul de a munci sunt drepturi europene, ‘nu favoruri pe care cineva le acordă sau le retrage după interesul politic al momentului’.

‘Românii nu cer privilegii. Cer respect pentru munca lor, pentru contribuțiile pe care le plătesc și pentru drepturile pe care le au. Iar respectul trebuie să fie reciproc, între europeni care muncesc, contribuie și construiesc împreună’, a transmis deputatul PSD.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Trei bănci de sânge franceze au fost atacate cibernetic

Trei bănci de sânge franceze au fost atacate cibernetic

Costreie – întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat

Costreie – întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat