Marius Lăcătuș: ‘Drumul lui Gică Hagi este un drum de urmat’

‘Nu mulți jucători de fotbal din România reușesc să joace la Real Madrid și Barcelona, două dintre cele mai mari echipe din Europa și din lume. Este ceva extraordinar ce a făcut Gică. Nu trebuie să uităm nici de performanțele pe care le-a realizat la echipa naționlă. Și da, drumul lui Gică Hagi este un drum de urmat. Mi-aș dori, așa cum sigur și el își dorește, să mai vină cineva, cineva care să meargă pe același drum și să obțină rezultatele pe care le-a obținut el’, a afirmat fostul atacant.

Lăcătuș a precizat că selecționerul Mircea Lucescu își dorește enorm de mult să califice prima reprezentativă a României la Cupa Mondială din 2026.

‘Nea Mircea Lucescu este cred că primul om care își dorește calificarea la Cupa Mondială. Trebuie să ținem cont că Nea Mircea nu a fost ca antrenor la o ediție a Cupei Mondiale și cred că își dorește enorm de mult să reușească. Mai ales că încet-încet se apropie și el de sfârșitul carierei’, a mai spus Marius Lăcătuș.

La lansarea volumului autobiografic ‘Hagi – Drumul meu’, desfășurată în Sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Capitală, au participat foști colegi, adversari și antrenori ai lui Gheorghe Hagi precum Mircea Lucescu, Gheorghe Popescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Ionel Ganea, Dorin Mateuț, Jean Vlădoiu, Emil Săndoi sau Iosif Rotariu.

Poliţia a căutat în clădiri din Heerhugowaard obiectele româneşti de artă furate de la Muzeul Drents

Premierul anunţă ”un record lunar absolut” de contribuţii la Pilonul II de pensii private: 1,8 miliarde de lei în februarie / Ciolacu: Acum fix un an, eram acuzat că vreau să naţionalizez Pilonul II