in ,

Maşină decapotabilă, aparent lăsată să ruleze din inerţie, pe un bulevard din Drobeta Turnu Severin. Persoana aflată pe locul şoferului lasă volanul şi se ridică în picioare

Maşină decapotabilă, aparent lăsată să ruleze din inerţie, pe un bulevard din Drobeta Turnu Severin. Persoana aflată pe locul şoferului lasă volanul şi se ridică în picioare

O maşină decapotabilă a fost filmată, pe un bulevard din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce rulează, aparent, din inerţie. Persoana aflată pe locul şoferului lasă volanul şi se ridică în picioare, revenind pe scaun când autovehiculul iese de pe banda sa.

Potrivit actualmehedinti.ro, care publică imaginile, acestea au fost surprinse sâmbătă seară, în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe bulevardul Tudor Vladimirescu.
În imagini se vede cum o maşină decapotabilă, a cărei capotă este lăsată, rulează pe banda din mijloc a unui drum cu trei benzi pe sens, iar în apropierea unei intersecţii cu semafoare care funcţionau cu lumină intermitentă persoana de pe locul din stânga faţă, aparent şoferul maşinii, se ridică în picioare, moment în care maşina iese de pe banda sa.
În acel moment, persoana revine la loc, iar frâna maşinii este apăsată.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Siegfried Mureşan: Faptul că pesediştii au o problemă cu lunga mea experienţă europeană confirmă că, pentru ei, Europa nu este ceva bun / În inima lor, mulţi politicieni PSD sunt anti-europeni / PSD va ţine mereu România la marginea Europei

INS: Turiștii nerezidenți sosiți în România în interes de afaceri au cheltuit 800,7 milioane lei, în primul trimestru

INS: Turiștii nerezidenți sosiți în România în interes de afaceri au cheltuit 800,7 milioane lei, în primul trimestru