in ,

Medic de la Spitalul Judeţean Timişoara: După ani în care secţiile ATI au devenit graniţa dintre viaţă şi moarte, mesajul pe care îl primim este că munca noastră valorează mai puţin

Medic de la Spitalul Judeţean Timişoara: După ani în care secţiile ATI au devenit graniţa dintre viaţă şi moarte, mesajul pe care îl primim este că munca noastră valorează mai puţin

Un medic de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, Raluca Velovan, atrage atenţia privind legea salarizării şi spune că după ani în care secţiile ATI au fost graniţa dintre viaţă şi moarte, semnalul de acum este că munca personalului medical valorează mai puţin. ”Am văzut oameni murind fără familie alături şi am fost noi cei care le-am ţinut mâna în ultimele clipe”, a spus Raluca Velovan.

Medicul Raluca Velovan a precizat că deşi şi-a făcut rezidenţiatul în Irlanda, a ales să profeseze în România.
”Am ales să rămân în România. Nu pentru că mi-a fost mai uşor. Ci pentru că am crezut că aici este locul în care pot face bine. Am terminat facultatea cu bursă de merit în fiecare an. Am învăţat ani la rând, am renunţat la timp, la familie, la odihnă şi la multe dintre lucrurile pe care alţi tineri le trăiau firesc. Am plecat în străinătate (Irlanda) în timpul rezidenţiatului, unde am descoperit un sistem medical în care medicul este respectat, ascultat şi protejat. Un sistem în care nu ţi cere să faci compromisuri doar pentru că “aşa merge”. Şi totuşi, m-am întors.
Mulţi probabil se vor întreba: “De ce? De ce nu ai rămas acolo?” Pentru că România este acasă. Pentru că iubesc ţara în care m-am născut. Pentru că aici sunt oamenii mei, familia mea, rădăcinile mele. Pentru că, dincolo de toate neajunsurile, aici sufletul meu se simte acasă. M-am întors pentru că am crezut că experienţa acumulată în afară poate însemna o şansă în plus pentru pacienţii de aici. Pentru că am vrut să aduc acasă ceea ce am învăţat într-un sistem care funcţionează.  Nu am ales România pentru că era varianta cea mai uşoară. Am ales-o pentru că este ţara mea şi pentru că am crezut că merită să lupt pentru ea”, a scris Raluca Velovan pe Facebook.
Medicul şi-a amintit şi de perioada pandemiei de Covid când a stat ore întregi fără apă, iar astăzi, spune ea, mesajul primit este că munca personalului medical valorează mai puţin.
”Apoi a venit pandemia.
Ani în care secţiile ATI au devenit graniţa dintre viaţă şi moarte. Am purtat echipamente ore întregi fără să putem bea un pahar cu apă. Am văzut oameni murind fără familie alături şi am fost noi cei care le-am ţinut mâna în ultimele clipe. 
Iar astăzi, după toate acestea, mesajul pe care îl primim este că munca noastră valorează mai puţin.
Astăzi sunt medic primar ATI în cel mai mare spital din vestul ţării! Împreună cu ai mei colegi tratăm cei mai gravi pacienţi, cazurile pe care alte spitale nu le mai pot gestiona. Lucrăm într-un ritm pe care puţini îl pot înţelege. Cum convingi un medic tânăr, bine pregătit, să rămână în România? Cum îi spui că merită să investească ani din viaţă într-un sistem care îl împinge spre epuizare şi apoi îi transmite că sacrificiul lui este negociabil? Cum construieşti un sistem medical performant când îi descurajezi tocmai pe cei care îl ţin în viaţă?”, a spus Raluca Velovan.
Ea a subliniat că nu vorbeşte doar despre medici, ci şi despre asistente, infirmiere, brancardieri, care au de suferit în urma acestei legi.
”Nu vorbim doar despre medici. Vorbim despre asistente medicale, infirmieri, brancardieri, registratori, personal auxiliar şi toţi cei fără de care niciun spital nu poate funcţiona. Sănătatea nu înseamnă clădiri şi aparatură. Înseamnă oameni.
Astăzi nu scriu doar în numele meu. Scriu în numele tuturor colegilor care au ales să rămână. Al celor care încă intră în gardă după zeci de ore nedormite. Al celor care îşi văd copiii mai rar decât îşi văd pacienţii. Al celor care încă mai cred că medicina în România poate exista. Dar credinţa singură nu mai este suficientă. Respectul nu poate rămâne doar un cuvânt rostit la ceremonii sau în discursuri. El trebuie să se regăsească în deciziile pe care statul le ia pentru cei care îi ţin sistemul în viaţă. Dacă îi alungi pe cei care încă mai aleg să rămână, cine va avea grijă de pacienţii de mâine? Nu cer privilegii. Cer respect. Cer decizii care să păstreze profesioniştii în această ţară, nu să îi împingă să plece. Pentru că, atunci când ultimii oameni care încă mai cred în acest sistem vor renunţa, nota de plată nu o vor achita medicii”, a scris Raluca Velovan.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Explozii la Kiev într-un rar bombardament pe timp de zi, în urma unei alerte cu privire la un atac cu rachetă

Explozii la Kiev într-un rar bombardament pe timp de zi, în urma unei alerte cu privire la un atac cu rachetă

Jürgen Klopp, numit selecţioner al Germaniei în perspectiva Cupei Mondiale din 2030

Jürgen Klopp, numit selecţioner al Germaniei în perspectiva Cupei Mondiale din 2030