Medic: Donarea de organe este cel mai creştinesc gest pe care îl poate face cineva

Analizele privind refuzul donării de organe realizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Transplant arată că, de cele mai multe ori, aparţinătorii care refuză donarea organelor rudelor lor invocă motive religioase. Oficialii Agenţiei spun că deşi oficial Biserica Ortodoxă Română nu s-a poziţionat împotriva donării de organe în teritoriu sunt preoţi care îi îndeamnă pe enoriaşi să nu accepte acest lucru.

Directorul executiv interimar al Agenţiei Naţionale de Transplant, Guenadiy Vatachki, a declarat, luni seară, la , întrebat care sunt motivele pentru care aparţinătorii refuză donarea de organe, că de cele mai multe ori sunt invocate motivele religioase, el amintind, în acest context, că în România Biserica Ortodoxă nu s-a împotrivit oficial donării de organe. 

 
”Din ce în ce mai des aud, din păcate, motive religioase şi aici e o situaţie foarte delicată pentru că, teoretic, Biserica Ortodoxă Română nu se împotriveşte transplantului sau donării de organe, cel puţin nu oficial, însă sunt preoţi în teritoriu care îşi sfătuiesc enoriaşii să nu doneze, ceea mi se pare foarte regretabil, mi se pare că donarea fie a organelor, a ţesuturilor sau celulelor unui om către semenii lui este cel mai creştinesc gest pe care îl poate face cineva”, a afirmat Guenadiy Vatachki.

Opinia separată a judecătoarei Scântei: În cazul Șoșoacă, CCR și-a depășit competențele prin evaluarea comportamentului unui candidat

Armele de foc şi tratamentele minorilor transsexuali, pe masa Curţii Supreme a SUA