Medicii de la spitalul în care e internat Ion Iliescu dau alerta: Aceste informații sunt false

#image_title

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” avertizează asupra apariției unor informații false despre starea lui Ion Iliescu. Singurele informări se fac pe pagina de Facebook a unității medicale, transmit reprezentanții spitalului unde este internat fostul președinte, scrie News.ro.

Avertismentul a fost lansat luni.

„În contextul apariției în mediul online a unor informații false privind situația pacientului Ion Iliescu, reiterăm că singurele comunicări oficiale referitoare la starea sa vor fi efectuate, așa cum s-a întâmplat încă de la internare, prin intermediul paginii de Facebook a Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu. Orice altă sursă de informație referitoare la acest subiect este lipsită de credibilitate”, au transmis reprezentanții unității medicale.

Anterior, medicii au emis buletinul de informare medicală prin care s-a anunțat că starea generală a lui Ion Iliescu se menține la fel de gravă.

„În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu, vă informăm următoarele: Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ”, au transmis, luni dimineață, reprezentanții spitalului.

Potrivit acestora, Ion Iliescu beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare.

Fostul președinte al României a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București pentru că avea probleme de respirație. Medicii l-au ținut în secția de terapie intensivă deoarece are nevoie de oxigen. În ultimele zile, starea generală s-a agravat.

Pictura murală a lui Lamine Yamal, vandalizată la Barcelona, “Cei şapte pitici” adăugaţi lângă starul de la FC Barcelona

VIDEO Escrocheria ‘Banca’ lovește din nou: Actorul Radu Bucălae, ținta unui țepar. Cum a fost demascat individul și ce scuză halucinantă a avut