Purtătorul de cuvânt al Patronatului Medicilor cu Practică Independentă din România, medicul Ileana Stamate, cataloghează drept ”îngrijorător” numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale care le permit să profeseze în afara României. Conform datelor furnizate de oficialii Colegiului Medicilor, 1.250 de cadre medicale au cerut astfel de certificate, cifra fiind comparabilă cu cea dinaintea pandemiei de COVID-19. Statisticile arată că România produce un număr mai mare de medici decât media Uniunii Europene, dar are cel mai mic număr de medici la mia de locuitori.
”Cifra menţionată de reprezentanţii Colegiului Medicilor este extrem de îngrijorătoare. România este, practic, o ţară a paradoxului. Suntem ţara din Europa care producem cel mai mare număr de absolvenţi de Medicină, 26 de absolvenţi de Medicină la suta de mii locuitori, în 2021 era valabilă această statistică, cu mult peste media Uniunii Europene care era de 17 medici la suta de mii de locuitori. Cu toate acestea, ne aflăm la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori în România: doar 3,5 medici avem, în momentul actual, faţă de media Uniunii Europene care este 4,5”, a declarat miercuri seară, la , medicul Ileana Stamate.
Ea a precizat că un studiu realizat în anul 2023 de Colegiul Medicilor din România arăta un grad ridicat de burn out, de 36%, dar şi o intenţie mare privind migraţia, studiul arătând că peste 50% dintre medici intenţionau să plece din ţară.
”Medicii sub 35 de ani au semnalat ca motive principale de a pleca infrastructura deficitară, precum şi oportunităţile reduse de avansare profesională. Pentru medicii între 36 şi 49 de ani, infrastructura sistemului a avut o proporţie de 18%, dorinţa sau posibilităţile de a profesa tot în jur de 18-20%, apărând în schimb un factor nou, şi anume grija, temerile pentru familie, pentru viitorul copiilor. La medicii peste 50 de ani se regăseşte acelaşi motiv de infrastructură deficitară şi temerile profesionale şi imposibilitatea de a avansa profesional, dar, în plus, a mai apărut un procent de 18% de lipsa recunoaşterii profesionale, lipsa apărării, ca să spun aşa, a protecţiei statului faţă de medici. Este foarte important ca toate autorităţile să ia în seamă aceste date pentru a regândi, practic, sistemul medical, pentru a creşte retenţia de medici”, a explicat medicul Ileana Stamate.
Ea a menţionat că slaba reglementare a noţiunii de malpraxis este un alt factor care îi determină pe medicii români să plece din ţară.
”În acest moment, undeva peste 80% dintre medici consideră că, practic, asigurările de malpraxis nu au o eficienţă atât de în conformitate cu ceea ce ne dorim noi ca medici”, a arătat Ileana Stamate.