Prof. univ. dr. Radu Ţincu, şeful Secţiei de ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din Capitală, a atras atenţia că sunt mari costurile pentru un pacient cu dependenţă, iar în unele cazuri acestea pot ajunge la 100.000 de euro. Din păcate, România nu are programe post-cură şi sumele se pierd, pacienţii ajungând la recidivă.
Întrebat, vineri seară, la Medika TV, cât costă un pacient cu dependenţă, medicul Radu Ţincu a precizat că aceste costuri sunt în funcţie de complexitatea cazului.
“Depinde, evident, de complexitate, dar un pacient care are o intoxicaţie acută şi care necesită terapie intensivă şi ulterior o cură de dezintoxicare într-un spital de psihiatrie, poate să ajungă fără probleme la 100.000 de euro. Dacă acesta dezvoltă complicaţii în care se necesită măsuri de terapie intensivă complexă, cum ar fi ventilaţie mecanică, dializă şi aşa mai departe”, a explicat Radu Ţincu.
Medicul a precizat că în România nu sunt programe post-cură.
“Această sumă, din păcate, în România, de multe ori este pierdută. Pentru că noi, după ce l-am stabilizat şi am realizat acel proces de dezintoxicare, nu avem acele programe post-cură, programe de reabilitare pe termen mediu şi lung. Şi atunci toţi banii investiţi pentru a-l salva se vor pierde pentru că pacientul va ajunge să recadă, va avea o nouă doză”, a avertizat medicul.
Acesta a povestit că a văzut pacienţi care se externează din spital astăzi şi a doua zi revin cu o supradoză.
“Ne arată că nu avem o continuitate şi nu avem o viziune şi, din păcate, această viziune e cumva deficitară în zona politicilor de sănătate publică”, a menţionat Ţincu.



