Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la balconul unui apartament situat la etajul al doilea al unui bloc din orașul Vânju Mare, în timpul intervenției pompierilor fiind evacuate 12 persoane, cinci câini și trei păsări, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți.
Potrivit unei informări transmise de ISU Mehedinți, incendiul a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de pe strada Aleea Garofiței, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, intervenția fiind asigurată de pompierii Stației Vânju Mare.
‘La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul balconului, cu propagare la acoperișul blocului. În urma incendiului, au ars aproximativ 20 mp din acoperiș și au fost afectate sufrageria și balconul apartamentului, pe o suprafață de circa 30 mp. De asemenea, întregul apartament și casa scării au fost inundate cu fum’, a transmis ISU Mehedinți.
În timpul intervenției au fost evacuate 12 persoane, cinci câini și trei păsări, iar nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
‘Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitățile mari de materiale textile depozitate în interiorul apartamentului’, a precizat sursa citată.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.


