in ,

Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți

Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți

Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din cercetări a reieșit că, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, persoanele în cauză s-ar fi deplasat cu două autovehicule, dintre care unul ar fi avut rol de antemergător, folosind numere de înmatriculare false, într-o localitate din apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Aici, prin efracție, ar fi sustras aproximativ 41 de televizoare marca Samsung, noi, din remorca unui ansamblu de vehicule rutiere.

Din datele anchetei rezultă că la comiterea faptei ar fi participat și conducătorul autocamionului.

 

‘Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pun în executare nouă mandate de percheziție domiciliară, în județul Olt, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Activitățile se desfășoară în localitățile Slatina, Piatra-Olt, Șerbănești, Măgura și Scornicești, fiind vizați cinci suspecți. În baza mandatelor de aducere, cele cinci persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, în vederea dispunerii măsurilor legale’, se arată în comunicat.

Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 50.000 de euro.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un fond al NATO vizează tehnologii de apărare împotriva dronelor, în contextul în care Ucraina își reconfigurează prioritățile

Un fond al NATO vizează tehnologii de apărare împotriva dronelor, în contextul în care Ucraina își reconfigurează prioritățile

Cod galben de vânt în Dobrogea; ploi în mai multe regiuni

Cod galben de vânt în Dobrogea; ploi în mai multe regiuni