Ministerul Apărării anunţă că a fost semnat, joi, la Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2026, un Memorandum de Înţelegere în domeniul apărării între România şi Republica Coreea.
Ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării Naţionale din Coreea privind servicii mutuale de asigurare guvernamentală a calităţii, s-a desfăşurat, joi, în cadrul Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2026.
Potrivit MApN, memorandumul a fost semnat de general-maior dr. ing. Ion-Cornel Pleşa, şeful Direcţiei generale pentru armamente din MApN, şi Shin Sang Bum, preşedintele Agenţiei de Apărare pentru Tehnologie şi Calitate (DTaQ), din cadrul Administraţiei Programului de Achiziţii în Apărare (DAPA), aflată în subordinea Ministerului Apărării Naţionale din Republica Coreea.
”Prin semnarea acestui Memorandum de înţelegere este reglementată furnizarea serviciilor mutuale de asigurare guvernamentală a calităţii între DTaQ din MApN al Republicii Coreea şi MApN din România, ca suport pentru achiziţia de produse şi servicii pentru apărare”, precizează MApN.



