Atacantul francez Rayan Cherki, de la Olympique Lyon, a semnat marţi un contract pe cinci ani cu Manchester City.
Rayan Cherki (21 de ani) s-a alăturat, începând de marţi, grupării engleze Manchester City, pentru care va juca până în vara anului 2030. Cherki va participa cu Manchester City la Cupa Mondială a cluburilor, din Statele Unite.
Echipa lui Guardiola a plătit pentru internaţionalul francez 42,5 milioane de euro, la care se vor adăuga alte 6 milioane de euro în bonusuri. Olympique Lyon va primi şi 15% dintr-un viitor transfer, după cum anunţă gruparea franceză într-un comunicat.