Mesaj important din partea Ambasadei SUA în ziua votului pentru fotoliul de la Cotroceni

„Ambasadorul Kathleen Kavalec s-a alăturat Directorului Departamentului Relații Externe și Protocol din cadrul Autoritatea Electorală Permanentă, Ion Mincu, precum și ambasadorilor Siri Beate Berry, Anna Hällerman și Gavin Buchan, pentru a observa cetățenii români în timp ce își exercitau dreptul la vot. Grupul a vizitat o secție de votare la Școala Gimnazială „Herăstrău” din București.

Democrația se bazează pe principiul sacru potrivit căruia vocea oamenilor contează”, se arată într-o postare făcută pe Facebook de reprezentanții Ambasadei SUA la București.

Ambasada SUA a transmis un mesaj ferm pe 1 mai. Americanii care au criticat anularea alegerilor din noiembrie spun că românii nu trebuie să se teamă de concetățenii care au opinii contrare.

„A crede în democrație înseamnă a recunoaște că fiecare cetățean are dreptul la opinie. Nu ar trebui să ne fie frică de oamenii noștri, chiar și atunci când aceștia își exprimă opiniile care nu sunt în acord cu cele ale conducerii”, a transmis în urmă cu câteva zile Ambasada SUA.

Mai multe detalii aici:

Președintele României este ales prin votul direct al cetățenilor, în sistem de vot majoritar, în două tururi de scrutin. Durata mandatului Președintelui este de cinci ani, iar numărul maxim de mandate pe care-l poate avea este de două. În cursa prezidențială sunt înscriși 11 candidați.

Alegeri prezidențiale 2025 – Scrutinul s-a încheiat în Auckland, Noua Zeelandă: Au votat 168 de alegători

Cursa curselor intră pe turnantă: Mașina aurie accelerează, dar bătălia pentru primul loc este infernală. Restul plutonului a pierdut contactul