Mesaje de Ziua Naţională a Lecturii – Ministrul Culturii: O carte bună poate schimba o zi, o idee sau chiar o viaţă/ Ministerul Educaţiei: Vă încurajăm pe toţi să citiţi. Aşa ne antrenăm mintea şi creierul, devenim mai buni şi mai deştepţi

Reprezentanţii Ministerului Culturii şi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării au transmis, sâmbătă, mesaje de Ziua Naţională a Lecturii. Astfel, ministrul Culturii, Natalia intotero afirmă că o carte bună poate schimba o zi, o idee sau chiar o viaţă, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) îi încurajează pe toţi să citească „cel puţin cu „5 minute mai mult” decât o fac de obicei – „sfertul academic” – „conţinuturi educaţionale sau recreaţionale” . ”Aşa ne antrenăm mintea şi creierul, devenim oameni mai buni şi mai deştepţi”, transmite MEC.

„O carte bună poate schimba o zi, o idee sau chiar o viaţă. Astăzi sărbătorim lectura! Nu ca pe ceva formal sau complicat, ci ca pe un prieten bun care ne-a fost mereu alături – de la poveştile copilăriei la cărţile care ne-au deschis mintea sau paginile în care ne-am regăsit”, afirmă ministrul Culturii, Natalia intotero, într-un mesaj transmis sâmbătă, de Ziua Naţională a Lecturii.

Potrivit sursei citate, Ziua Naţională a Lecturii, celebrată pe 15 februarie, marchează simbolic şi data naşterii a două mari personalităţi care au avut un rol fundamental în dezvoltarea şcolii româneşti şi în promovarea culturii prin intermediul cărţii: Titu Maiorescu (1840–1917) şi Spiru Haret (1851–1912).

„Prin operele lor literare, dar şi prin activitatea politică şi socială, aceştia au lăsat o moştenire valoroasă generaţiilor viitoare. Citiţi, descoperiţi, bucuraţi-vă de cuvinte! Cultura e a noastră, a tuturor!”, mai afirmă ministrul Culturii.

Şi reprezentanţii MEC au transmis un mesaj cu aceeaşi ocazie, prin care îi încurajează pe toţi să citească „cel puţin cu 15 minute mai mult” decât o fac de obicei – „sfertul academic” – „conţinuturi educaţionale şi/sau recreaţionale”

„Pe părinţi/aparţinători îi încurajăm să discute cu copiii despre ce a citit fiecare, iar celor foarte mici să le citească conţinuturi relevante. Aşa ne antrenăm mintea şi creierul, devenim oameni mai buni şi mai deştepţi!”, se mai arată în mesajul MEC.

Marea Britanie a monitorizat şase nave ruseşti care transportau muniţie din Siria, după înlăturarea lui Assad

VIDEO Marcel Ciolacu, aventuri cu pisica: A fost nevoit să se urce prin copaci să o dea jos