in ,

Metrorex a curățat patru trenuri de metrou vandalizate și face apel la călători să semnaleze incidentele

Metrorex a curățat patru trenuri de metrou vandalizate și face apel la călători să semnaleze incidentele

Metrorex desfășoară acțiuni de îndepărtare a inscripțiilor și desenelor realizate prin acte de vandalism pe trenurile de metrou, în cadrul eforturilor de menținere a unui mediu curat, sigur și civilizat pentru călători, a anunțat, miercuri, compania.

Până în prezent, patru trenuri au fost curățate și reintroduse în circulație, respectând standardele de confort și estetică ale companiei.

Reprezentanții Metrorex subliniază că aplicarea ilegală a graffiti-ului pe materialul rulant reprezintă o formă de vandalism și afectează aspectul infrastructurii de transport public. În acest context, compania le solicită călătorilor să semnaleze imediat orice tentativă de vandalizare a trenurilor de metrou sau a altor elemente din rețeaua de metrou.

Sesizările pot fi făcute către mecanicul de tren, personalul de pază sau angajații Metrorex din stații, precum și prin intermediul Telefonului Călătorului, la numărul 021.9264.

Metrorex precizează că implicarea călătorilor este esențială pentru menținerea unui sistem de transport modern, curat și sigur și anunță că va continua acțiunile de monitorizare, prevenire și curățare a trenurilor afectate de acte de vandalism.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Meteorologi: Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 23 de județe, miercuri

Meteorologi: Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 23 de județe, miercuri

Fotbal – CM 2026: ‘Scopul nostru a fost să frustrăm Anglia și am reușit’, a declarat selecționerul Ghanei

Fotbal – CM 2026: ‘Scopul nostru a fost să frustrăm Anglia și am reușit’, a declarat selecționerul Ghanei