Mexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a repetat vineri că se va opune oricărei intervenţii militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican, scrie AFP citat de agerpres.

Ideea a fost avansată de Ronald Johnson, candidatul preşedintelui Donald Trump pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în Mexic, în cursul unei audieri joi în faţa unei comisii a Senatului american.

„Nu suntem de acord. El a spus +totul este pe masă+, dar nu. Asta nu e pe masă, nici pe scaun, nici pe podea, nici nicăieri”, a declarat preşedinta mexicană în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Johnson a fost rugat să-şi dea părerea cu privire la pertinenţa unei intervenţii militare americane împotriva cartelurilor din Mexic, fără a informa guvernul mexican.

„Dacă apare o situaţie în care vieţile cetăţenilor americani sunt în pericol, cred că toate cărţile sunt pe masă”, a răspuns candidatul.

„Prima noastră dorinţă ar fi ca acest lucru să se facă în colaborare cu partenerii noştri mexicani”, a adăugat el.

Declaraţiile lui Ronald Johnson vin la trei săptămâni după ce Trump a desemnat drept „teroriste” opt grupări criminale latino-americane, dintre care şase mexicane, acuzându-le că introduc fentanil în Statele Unite.

Claudia Sheinbaum avertizase atunci că decizia Washingtonului nu ar trebui să constituie o „oportunitate” (…) pentru a ameninţa „suveranitatea” mexicană. Mexicul nu va accepta nicio „invazie” americană sub pretextul combaterii traficului de droguri, a insistat ea.

Dacă candidatura lui Johnson va fi validată de Senat, „relaţiile vor fi bune”, a continuat preşedinta, subliniind totodată că „Mexicul trebuie să fie respectat”.

Marţi, Congresul mexican a adoptat o reformă constituţională care prevede pedepse cu închisoarea pentru orice străin găsit vinovat de imixtiune.

Vorbind în faţa Congresului de la Washington, preşedintele Trump a declarat săptămâna trecută că a sosit momentul ca Statele Unite să „poarte un război împotriva cartelurilor”. El a acuzat partea mexicană a frontierei că este „în totalitate dominată” de grupuri criminale.

Avertisment de la Administrația Prezidențială, în prag de alegeri: ‘Războiul hibrid al Rusiei în România nu s-a încheiat’

Nicu Ştefănuţă: Bolojan ar fi fost mai bun decât Crin Antonescu. M-aş fi aşteptat ca Elena Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicuşor Dan. Ar fi dramatic să se canibalizeze unul pe altul – VIDEO