#image_title

Michelle Bachelet speră că lumea este ‘pregătită’ pentru o femeie la conducerea ONU

Fosta președintă chiliană Michelle Bachelet, candidată la funcția de secretar general al ONU, și-a exprimat marți speranța că lumea este în sfârșit ‘pregătită’ pentru o femeie în această funcție, relatează AFP.

De la crearea Națiunilor Unite la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, toți cei nouă secretari generali au fost bărbați, iar numeroase țări pledează de mai mulți ani pentru numirea unei femei.

În 2016, în ciuda mai multor candidate, António Guterres a câștigat cursa.

‘Dacă aș fi politicoasă, aș spune că lumea nu este pregătită. Este pregătită acum? Sper că da’, a declarat Michelle Bachelet presei după o audiere de trei ore în fața statelor membre.

‘Ar fi un semnal foarte bun (…). Ar da speranță multor oameni’, a adăugat ea.

Într-o lume devastată de războaie, candidata a implorat statele membre să reconstruiască încrederea în ONU, în special continuând reforma organizației în plină criză politică și financiară.

De asemenea, ea a pledat pentru un secretar general care să fie ‘prezent pe teren’, care să fie ‘vocea moralității’ și capabil să ‘își spună părerea’, chiar și sub presiunea statelor puternice.

În timp ce neîncrederea față de ONU este adesea ilustrată de paralizia Consiliului de Securitate în numeroase dosare presante, ea a recunoscut că nu are o ‘formulă magică’ pentru a schimba lucrurile.

‘Nu am o licoare magică pe care să o dau de băut statelor membre, în special celor din P5 (cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate) și care să îi facă toți prieteni’, a declarat ea în fața presei.

Întrebată ce o face cea mai bună candidată pentru a-i succeda lui António Guterres la 1 ianuarie 2027, Michelle Bachelet, 74 de ani, a insistat asupra ‘vastei sale experiențe’.

Dar ‘nu-mi vorbiți despre vârstă’, a exclamat ea. ‘Întotdeauna spun că am o tinerețe cumulativă’, a adăugat fosta președintă chiliană.

De asemenea, audiat marți, Rafael Grossi a subliniat necesitatea ca viitorul secretar general să fie ‘cu adevărat’ pe teren, insistând asupra angajamentului său în acest sens în calitate de șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

‘Sper că vom avea și că voi fi pentru dumneavoastră un secretar general care nu doar că va lua poziție, ci va și acționa și va face parte din soluția la problemele legate de utilizarea forței în relațiile internaționale’, a declarat el, în contextul în care unii îi reproșează lui António Guterres faptul că nu se implică direct pentru a încerca să influențeze conflictele din Ucraina sau din Orientul Mijlociu.

Alți doi candidați – Rebeca Grynspan din Costa Rica și Macky Sall din Senegal – vor fi audiați de statele membre miercuri, sperând să obțină ceea ce președinta Adunării Generale, Annalena Baerbock, a descris ca fiind ‘una dintre cele mai grele meserii din lume’.

Consultări Cotroceni/ Fritz: Îi vom spune președintelui că mergem înainte, cu calm și responsabilitate, pentru România

Alexandru Nazare: Responsabilitatea tuturor şi deciziile înţelepte trebuie să primeze în aceste zile deasupra oricăror interese de partid. Am încredere că vom reuşi să identificăm soluţiile