in ,

Mii de iranieni se adună din zori la funeraliile ayatollahului Khamenei

Mii de iranieni se adună din zori la funeraliile ayatollahului Khamenei

Mii de iranieni începuseră să se adune sâmbătă în zori la Marea Mosalla din Teheran, marele sit islamic unde încep ceremoniile funerare pentru ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem ucis de loviturile aeriene în primele ore ale războiului declanșat în 28 februarie de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează AFP.

Sicriul lui Khamenei, pe care este așezat cunoscutul turban negru purtat de ayatollah, este expus în incinta compexului. Alături sunt și sicriele membrilor de familie uciși odată cu ayatollahul – una din fiicele sale, un ginere, o noră și o nepoată în vârstă de un an și două luni.

Mulțimea, în care majoritatea purta haine negre, s-a format chiar înainte ca televiziunea de stat să anunțe, puțin înainte de ora locală 6.00 (02.30 GMT) începutul omagiilor publice. Mulți din cei sosiți purtau drapele șiite roșii cu textul ‘Martir’, iar unii au scandat ‘Răzbunare!’.

Autoritățile iraniene au anunțat că se așteaptă ca la funeralii să participe între 15 și 20 de milioane de oameni doar în capitală; evenimentul va fi, probabil, cel mai mare de acest gen din istoria Iranului și va dura șase zile.

Încă nu s-a confirmat prezența la ceremonii a fiului ayatollahului, Mojtaba Khamenei, care a preluat conducerea regimului islamic la începutul lui martie, deși se pare că a fost rănit și el de atacurile americano-israeliene. El nu a apărut niciodată în public de când este lider suprem, ci doar a transmis comunicate.

Ceremoniile funerare trebuiau să aibă loc în martie, dar au fost amânate din cauza războiului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Școli din Austria oferă și în anul școlar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Școli din Austria oferă și în anul școlar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Taylor Swift, Travis Kelce, căsătorie, New York

Taylor Swift, Travis Kelce, căsătorie, New York