in ,

Militar rus, ucis într-o explozie la Sankt Petersburg (presă)

Militar rus, ucis într-o explozie la Sankt Petersburg (presă)

O mașină în care se afla un militar rus și soția sa a explodat joi la Sankt Petersburg, ucigându-l pe bărbat pe loc, a relatat presa rusă, informează Reuters.

Ziarul online Fontanka din al doilea oraș ca mărime din Rusia l-a identificat pe bărbat drept locotenent-colonel. Potrivit publicației, soția bărbatului a fost transportată de urgență la spital.

Comitetul de Investigații al Rusiei a declarat că a deschis un dosar penal după ce o mașină a luat foc, ucigând o persoană și rănind o alta, deși nu a identificat persoana decedată ca fiind militar.

Canalul Mash de pe Telegram i-a identificat pe cei doi drept un militar și soția sa.

Imagini neverificate postate de canalele locale pe Telegram au arătat polițiști și salvatori stând pe o stradă închisă, plină de ceea ce păreau a fi rămășițele unei mașini distruse.

Rusia a învinuit Ucraina pentru o serie de asasinate anterioare ale unor înalți oficiali militari și persoane având legătură cu efortul de război al Moscovei. Surse ucrainene au revendicat responsabilitatea în unele cazuri, în timp ce le-au negat pe altele.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei cu privire la incidentul de joi.

Cel mai recent, un ofițer al armatei ruse a fost ucis într-un atac cu bombă pe 13 august în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia. O femeie a fost ulterior arestată sub suspiciunea că l-ar fi asasinat în numele serviciilor speciale ucrainene.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Benjamin Bonzi, calificat în sferturile de finală ale turneului de la Winston Salem (ATP)

Tenis: Benjamin Bonzi, calificat în sferturile de finală ale turneului de la Winston Salem (ATP)

Guvernul ungar anunță că pensia minimă va crește de patru ori începând din ianuarie 2027

Guvernul ungar anunță că pensia minimă va crește de patru ori începând din ianuarie 2027