Trei colegii naţionale militare au înregistrat o rată maximă de promovare la examenul naţional de bacalaureat, au transmis, luni, oficialii Ministerului Apărării, în timp ce ministrul interimar Radu Miruţă a precizat că au promovat 760 de elevi din cei 764 care au susţinut probele.
“Rezultatele obţinute de absolvenţii colegiilor naţionale militare la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, confirmă nivelul ridicat al pregătirii asigurate în cadrul celor cinci instituţii de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale”, au transmis, luni, într-un comunicat de presă, oficialii Ministerului Apărării.
Rata de promovare înregistrată de fiecare colegiu naţional militar este următoarea:
-
100% – Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza;
-
100% – Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia;
-
100% – Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova;
-
99,38% – Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc;
-
96,76% – Colegiul Naţional Militar “Alexandru Ioan Cuza” Constanţa.
“Rezultatele obţinute reflectă calitatea procesului instructiv-educativ desfăşurat în colegiile naţionale militare şi nivelul de pregătire al absolvenţilor promoţiei 2026, în contextul îndeplinirii standardelor specifice învăţământului militar preuniversitar. Pentru o parte semnificativă a absolvenţilor, examenul naţional de bacalaureat reprezintă o etapă în parcursul educaţional care va continua prin admiterea în instituţiile de învăţământ militar superior, în vederea formării ca ofiţeri ai Armatei României”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei citate.
La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a apreciat că rezultatele sunt excelente.
“Rezultate excelente la BAC pentru elevii liceelor militare: 760 de promovaţi din 764. Felicitări!”, a scris Miruţă pe Facebook.
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat au fost publicate duminică, reprezentanţii Ministerului Educaţiei anunţând că rata de succes a crescut cu 2,1%, la 76,9%. Procentul final este uşor mai mare decât cel înregistrat anul trecut.


