in ,

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor și a demersurilor de conservare a sarcofagului roman al unui copil, găsit intact la Constanța, astfel încât această descoperire excepțională să poată fi studiată și valorificată în condiții adecvate.

‘Un sarcofag roman descoperit intact la Constanța dezvăluie povestea unui copil care a trăit în urmă cu aproape două milenii. În mormântul său, arheologii au găsit jucării, podoabe și urme ale unor flori depuse la înmormântare. Descoperirea, realizată în cadrul unei cercetări arheologice preventive efectuate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și autorizată de Ministerul Culturii, oferă o mărturie despre viața, ritualurile și legăturile afective ale locuitorilor anticului Tomis’, a transmis, joi, Ministerul Culturii.

Potrivit sursei citate, valoarea descoperirii nu constă numai în vechimea sarcofagului sau în obiectele găsite în interiorul său, ci și în starea excepțională de conservare a unor materiale organice, textilele, lemnul, părul și resturile vegetale putând oferi informații rare despre practicile funerare ale comunităților din Tomisul roman.

Conform cercetătorului Constantin Băjenaru, descoperirea este un unicat, în acest moment, pentru arheologia funerară a Tomisului și constituie o sursă importantă pentru înțelegerea ritualurilor și a practicilor de înmormântare din metropola vest-pontică în perioada romană.

‘Cercetările interdisciplinare viitoare vor putea aduce informații suplimentare despre tratamentul funerar aplicat copilului, materialele utilizate și semnificația obiectelor depuse în mormânt. Până la finalizarea analizelor, interpretările privind aceste ritualuri rămân preliminare’, a precizat ministerul.

O provocare majoră o reprezintă acum conservarea materialelor extrem de fragile recuperate din sarcofag.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat demersuri de colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei și cu Complexul Muzeal Național ‘Moldova’ din Iași, instituții care dispun de experiență în conservarea și restaurarea patrimoniului arheologic.

Specialiștii urmează să evalueze starea materialelor textile și a sicriului din lemn, pentru a stabili intervențiile necesare, colaborarea fiind importantă și în contextul resurselor specializate limitate de care dispun laboratoarele de restaurare.

Conform Ministerului Culturii, povestea sarcofagului de la Constanța arată și de ce cercetarea arheologică preventivă este esențială într-un oraș construit peste vestigiile unei civilizații antice, descoperirea fiind rezultatul aplicării procedurilor de protejare a patrimoniului arheologic.

Terenul de pe Strada Artileriei nr. 4 aparține unei persoane fizice și face obiectul unui proiect de construire a unui imobil. Întrucât amplasamentul este situat în situl arheologic ‘Necropola orașului antic Tomis’, înscris în Lista Monumentelor Istorice, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța a solicitat efectuarea cercetării arheologice preventive înaintea avizării proiectului de construcție.

‘Această succesiune de etape ilustrează rolul procedurilor legale de protejare a patrimoniului: dezvoltarea urbană trebuie să țină seama de vestigiile aflate în subsol, iar cercetarea arheologică permite documentarea și protejarea lor înainte ca acestea să fie afectate de lucrările de construire. În orașe precum Constanța, unde istoria antică se află adesea la numai câțiva metri sub nivelul străzilor actuale, fiecare intervenție asupra terenului poate aduce noi informații despre comunitățile care au locuit aici’, a subliniat ministerul.

***
Sarcofagul a fost identificat într-un perimetru aflat la marginea de nord a necropolelor Tomisului din perioada romană, în apropierea vechiului drum către Histria.

Cercetarea arheologică preventivă a fost realizată de o echipă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub responsabilitatea științifică a cercetătorului Constantin Băjenaru, alături de arheologii Cătălin Mircea Nopcea, Ana Cristina Hamat-Georgescu și Ștefan Daniel Palamiuc.

Pe 22 octombrie, cercetătorii au informat conducerea muzeului despre identificarea sarcofagului, care părea să fie intact. Din cauza condițiilor meteorologice, lucrările au fost temporar întrerupte și reluate la 26 octombrie.

Câteva zile mai târziu, sarcofagul a fost degajat și transportat la Depozitul Arheologic Central din cadrul muzeului. Acolo, în prezența echipei de arheologi, conservatori și restauratori, a fost deschis în condiții controlate.

În interior, arheologii au identificat rămășițele unui copil cu vârsta estimată între 1 și 3 ani. Scheletul, cu o lungime de aproximativ 63 de centimetri, pare să se fi păstrat în condiții bune, iar în zona craniului au fost descoperite inclusiv numeroase șuvițe de păr.

Corpul fusese înfășurat într-un material textil, într-o manieră care sugerează un tratament asemănător mumificării. De asemenea, s-au păstrat elemente ale unui sicriu din lemn, realizat prin îmbinări fără cuie.

Inventarul funerar preliminar cuprinde două jucării de lut, reprezentând un cocoș și un cal cu rotițe, ambele cu urme de pictură, două brățări de bronz, două bullae din bronz (mici amulete purtate în lumea romană, în special de copii, pentru a-i proteja de spiritele rele), o lamelă de aur cu semne magice incizate și un buton din os.

Printre cele mai fragile și mai emoționante mărturii se numără însă resturile vegetale: elemente textile și vegetale împăturite în cuburi și înșirate pe un suport probabil lemnos, fragmente de tulpini de plante și un fragment de sfoară textilă, care ar fi putut fi folosit pentru manipularea căluțului cu rotițe.

Descoperirea este considerată de specialiști una excepțională pentru arheologia funerară a Tomisului roman, cercetările ducând, în același perimetru, și la descoperirea unor gropi din epoca bronzului, care confirmă complexitatea istorică a acestui spațiu, se mai explică în comunicatul Ministerului Culturii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern

Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern