Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Primele vor asigura o capabilitate multirol, fiind destinate misiunilor complexe care necesită autonomie extinsă, capacitate ridicată de transport şi performanţe operaţionale superioare. Elicopterele H145 vor fi alocate pentru misiuni SMURD şi salvare montană, având rol principal în intervenţii medicale de urgenţă şi operaţiuni de căutare-salvare.
“Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de modernizare şi dezvoltare a capabilităţilor sale aeronautice prin achiziţionarea a 12 elicoptere multirol de ultimă generaţie, respectiv 7 aeronave de tip H160 şi 5 aeronave de tip H145, destinate consolidării capacităţii naţionale de intervenţie aeriană, protecţie civilă şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru executarea misiunilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice”, anunţă, sâmbătă dimineaţă, Inspectoratul General al Aviaţiei din MAI.
Achiziţia este făcută în cadrul Programului SAFE – Security Action for Europe.
Distribuţia operaţională a elicopterelor H160 este următoarea:
– 3 aeronave destinate misiunilor de ordine şi siguranţă publică
– 4 aeronave destinate misiunilor de protecţie civilă
Elicopterele H145 vor fi alocate pentru misiuni SMURD şi salvare montană, având rol principal în intervenţii medicale de urgenţă şi operaţiuni de căutare-salvare.
“Noile aeronave vor fi operate de Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I., structură aflată în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi vor fi utilizate în executarea unei game extinse de misiuni operative, inclusiv în intervenţii SMURD, transport de personal şi echipamente, evacuare medicală, căutare-salvare, sprijin logistic, intervenţii tactice, supraveghere aeriană şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor naturale, precum şi pentru misiuni specifice domeniului ordinii şi siguranţei publice”, precizează sursa citată.
Instituţia explică faptul că elicopterele H160 vor asigura o capabilitate multirol, fiind destinate misiunilor complexe care necesită autonomie extinsă, capacitate ridicată de transport şi performanţe operaţionale superioare. Acestea vor putea fi utilizate pentru intervenţii SMURD, transport operativ, operaţiuni de căutare-salvare şi sprijin logistic în zone greu accesibile sau afectate de dezastre, având totodată capacitatea de a transporta doi pacienţi.
Totodată, aeronavele H145 vor completa capabilitatea operaţională a Inspectoratului General de Aviaţie prin flexibilitate ridicată şi capacitatea de intervenţie rapidă în misiuni tactice, medicale şi de salvare. Configuraţia modernă şi performanţele ridicate ale acestui tip de elicopter permit operarea în condiţii dificile, inclusiv aterizarea în teren necunoscut şi desfăşurarea misiunilor în medii urbane sau zone cu acces limitat.
“Prin introducerea noilor platforme aeriene, Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte creşterea nivelului de eficienţă a misiunilor aeriene, reducerea timpului de reacţie în situaţii de urgenţă şi consolidarea capacităţii de răspuns integrat la nivel naţional şi în cadrul mecanismelor de cooperare europene. Totodată, noile capabilităţi aeriene vor întări semnificativ sprijinul acordat structurilor de ordine şi siguranţă publică, prin misiuni de supraveghere aeriană, monitorizare a zonelor cu risc, urmărirea în dinamică a unor situaţii operative complexe, sprijin pentru echipajele aflate la sol, asigurarea perimetrelor de intervenţie, precum şi participarea la acţiuni de căutare şi localizare în sprijinul structurilor operative, precum şi alte intervenţii specifice MAI”, a mai transmis sursa citată.
Vineri seară, IGAv a anunţat şi consolidarea capabilităţilor de instruire aeronautică, prin realizarea Centrului Integrat de Simulare în Zbor pentru elicopterele S70M Black Hawk şi H135, utilizate în misiuni SMURD şi de ordine publică, în cadrul Programului SAFE – Security Action for Europe
“Noul centru va reprezenta o infrastructură modernă de instruire, antrenament şi evaluare, destinată pregătirii piloţilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a celorlalţi membri ai echipajelor aeronautice care participă la misiuni operative desfăşurate în sprijinul populaţiei şi al gestionării situaţiilor de urgenţă.
Capabilitatea de simulare integrată va permite desfăşurarea unor sesiuni complexe de pregătire în condiţii apropiate de cele reale de zbor, contribuind la creşterea nivelului de siguranţă aeronautică, eficienţă operaţională şi interoperabilitate între structurile implicate în misiuni aeriene. Totodată, centrul va facilita antrenarea echipajelor pentru gestionarea unor scenarii variate şi cu grad ridicat de dificultate, inclusiv intervenţii în situaţii de urgenţă, misiuni de salvare, evacuare medicală, stingerea incendiilor, transport operativ şi operaţiuni desfăşurate în condiţii meteorologice dificile”, a transmis IGAv.
Prin utilizarea tehnologiilor avansate de simulare, noul centru va contribui la optimizarea procesului de pregătire continuă a personalului navigant şi tehnic, reducerea costurilor asociate instruirii în zbor real, precum şi la creşterea disponibilităţii operaţionale a flotei aeriene din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie.
“Realizarea Centrului Integrat de Simulare în Zbor reprezintă un pas important în consolidarea capacităţii operative a Ministerului Afacerilor Interne şi în dezvoltarea unui sistem modern şi eficient de pregătire aeronautică, adaptat standardelor europene şi cerinţelor actuale din domeniul intervenţiei aeriene şi al protecţiei civile. Prin această investiţie, realizată în cadrul Programului SAFE, România îşi reafirmă angajamentul privind modernizarea continuă a capacităţilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, consolidarea sistemului naţional de protecţie civilă şi creşterea nivelului de pregătire şi rezilienţă în faţa situaţiilor de urgenţă şi a crizelor complexe”, a mai transmis sursa citată.
Regulamentul SAFE prevede că toate contractele trebuie semnate până în 30 mai 2026.
România beneficiază de o alocare de 16,68 miliarde de euro prin intermediul programului european SAFE (Security Action for Europe).



