Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, miercuri, 780,7 milioane de euro de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat cu cupon, cu o maturitate reziduală la 24 de luni, la un randament mediu de 3,64% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Prospectul emisiunii de miercuri a fost de 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris 791,7 milioane de euro.
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna mai 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,6 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
Suma de 4,6 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark este cu 700 milioane lei mai mare față de cea care a fost programată în luna aprilie 2026, de 3,9 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.


