in ,

Ministerul Finanţelor anunţă a cincea ediţie a programului FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,50%

Ministerul Finanţelor anunţă a cincea ediţie a programului FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,50%

Ministerul Finanţelor anunţă lansarea celei de-a cincea ediţii a programului FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,50%. Programul se va derula în perioada 8-15 mai 2026.

”Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro prin intermediul bãncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti”, anunţă, marţi, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.

Cei care vor sã-şi investeascã economiile în Programul FIDELIS, ediţia din mai,  vor beneficia de dobânzi atractive şi neimpozabile:

În lei:
·        de 6,40% – cu scadenţa la 2 ani
·        de 7,40% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge
·        de 7% cu scadenţa la 4 ani
·        de 7,50% cu scadenţa la 6 ani
În euro:
·        de 4% cu scadenţa la 3 ani
·        de 5% cu scadenţa la 5 ani
·        de 6,25% cu scadenţa la 10 ani

Beneficii pentru donatorii de sânge: tranşa specialã în lei
 

Ministerul Finanţelor explică, de asemenea, că tranşa specialã de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadenţã la 2 ani, dedicatã tuturor celor care fac dovada donãrii de sânge începând cu 1 decembrie 2025, va avea o dobândã de 7,40%.

”Donatorii-investitori se bucurã de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei”, precizează Ministerul Finanţelor.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucurã de facilitãţi precum:
·        posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândã aferentã perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursã;
·        veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile;
·        flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.

Valoarea nominalã a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

„Eşti un idiot, vei retrograda”, Vinicius ironizează un adversar de la Espanol – VIDEO

„Eşti un idiot, vei retrograda”, Vinicius ironizează un adversar de la Espanol – VIDEO

Nicu Ştefănuţă: Câţi dintre ”reprezentanţii” voştri v-au întrebat ce părere aveţi despre moţiune? / Câţi votează orbeşte indicaţiile de vot, ei fiind datori pentru locul pe listă?

Nicu Ştefănuţă: Câţi dintre ”reprezentanţii” voştri v-au întrebat ce părere aveţi despre moţiune? / Câţi votează orbeşte indicaţiile de vot, ei fiind datori pentru locul pe listă?