in ,

Ministerul Finanţelor anunţă că de luni titlurile de stat Tezaur revin cu dobânzi de până la 7.25%/ Ce condiţii trebuie să îndeplinească investitorii

Ministerul Finanţelor anunţă că de luni titlurile de stat Tezaur revin cu dobânzi de până la 7.25%/ Ce condiţii trebuie să îndeplinească investitorii

Ministerul Finanţelor anunţă, luni, că în perioada 8 iunie – 3 iulie românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 6.25%, 6.80% şi, respectiv, 7.25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Cei care vor să investească în aceste titluri de stat trebuie să aibă peste 18 ani, carte de identitate valabilă în România, cont pe platforma Ghişeul.ro şi card de debit emis în România sau în ţările agreate pentru Programul Tezaur.

Potrivit Ministerului Finanţelor, între 8 iunie şi 1 iulie 2026, titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate prin platforma Ghişeul.ro, pentru titluri lansate prin intermediul C.N. Poşta Română S.A., între 8 iunie şi 2 iulie, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 8 iunie şi 3 iulie, de la sediul unitãţilor Trezoreriei Statului şi între 8 iunie şi 02 iulie 2026, în mediul urban şi între 8 iunie – 1 iulie, în mediul rural, prin subunitãţile poştale ale C.N. Poşta Românã S.A.

“Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar”, precizează sursa citată.

Pentru achiziţionarea titlurilor de stat prin platforma Ghişeul.ro, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii, carte de identitate valabilă în România; cont pe platforma Ghişeul.ro şi card de debit emis în România sau în ţãrile agreate pentru Programul Tezaur (listă accesibilã pe site-ul Companiei Naţionale “Poşta Românã” – S.A. şi pe platforma Ghişeul.ro).

“Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghişeul.ro şi introducerea datelor de logare (utilizator şi parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secţiunea Titluri de stat, unde pot fi consultate emisiunile active şi caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune şi efectueazã operaţiunea de achiziţie a titlurilor de stat TEZAUR aferente emisiunii selectate”, explică reprezentanţii MF.

Aceeaşi sursă precizează că orice român poate avea în cadrul aceleiaşi emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiţia să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere şi maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condiţiile încadrării în limita de platã cu cardul.

Plăţile către investitorii Programului TEZAUR a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigurã de cãtre Compania Naţională “Poşta Românã” – S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghişeul.ro.

Potrivit sursei citate, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile, iar dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de platã prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

“Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii”, mai notează MF.

Sursa citată precizează că fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe website MF la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Românã S.A.
În cadrul ediţiei Tezaur desfăşurate în perioada 11 mai – 4 iunie, românii au investit peste 1,8 miliarde lei, prin 44.598 de subscrieri, din care peste 346 milioane de lei au fost subscrise prin platforma Ghişeul.ro, mai arată aceeaşi sursă.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Turistă din Ucraina, atacată de urs pe Transfăgărăşan. Femeia a fost muşcată de un picior

Turistă din Ucraina, atacată de urs pe Transfăgărăşan. Femeia a fost muşcată de un picior

Eugen Tomac: Obiectivul nostru este să atragem toţi banii din PNRR pentru că asta înseamnă relansarea economiei / Alte obiective importante ale premierului desemnat

Eugen Tomac: Obiectivul nostru este să atragem toţi banii din PNRR pentru că asta înseamnă relansarea economiei / Alte obiective importante ale premierului desemnat