Ministerul Investiţiilor prezintă măsuri concrete agreate la Bruxelles de ministrul Marcel Boloş: 1,2 miliarde euro pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile şi modernizarea educaţiei

Ministerul Investiţiilor prezintă, vineri, măsurile concrete agreate la Bruxelles de ministrul Marcel Boloş, şi anume 1,2 miliarde euro pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile şi modernizarea educaţiei. Fondurile vor fi asigurate prin realocarea economiilor provenite din execuţia financiară a proiectelor.

”Delegaţia MIPE, condusă de ministrul Marcel Boloş, a avut în această săptămână o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a discuta extinderea sprijinului din bani europeni pentru persoanele vulnerabile şi pentru educaţie, dar şi viziunea privind implementarea Politicii de Coeziune în viitoarea perioadă de programe, care va începe în 2027. Astfel, în cadrul discuţiilor cu Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, au fost stabilite două direcţii strategice de acţiune”, precizează ministerul într-un comunicat.

”Întâlnirea cu doamna vicepreşedinte Mînzatu marchează un moment important pentru România. O sumă de 1,2 miliarde euro, direcţionată către persoanele în dificultate şi o educaţie conectată la piaţa muncii, reprezintă mai mult decât o simplă finanţare – este un angajament concret pentru viitorul cetăţenilor noştri. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că sprijinul ajunge exact acolo unde este cea mai mare nevoie şi că sistemul nostru educaţional face paşi importanţi spre modernizare”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Fondurile vor fi asigurate prin realocarea economiilor provenite din execuţia financiară a proiectelor, menţionează ministerul.

Sprijinul extins pentru persoanele vulnerabile prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială prevede: Acordarea în continuare a unui sprijin financiar de 250 lei pentru persoanele vulnerabile, distribuit în minimum două tranşe/an; Suplimentarea acestui sprijin prin acordarea de pachete alimentare în valoare de 125 lei, distribuite de 2 ori/ an; Vouchere educaţionale de 500 lei pentru aproximativ 600.000 de elevi din medii defavorizate; Explorarea posibilităţilor de continuare a programului de vouchere pentru energie”, arată MIPE.

Cu o alocare aprobată de 600 milioane euro în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), STEP va include: Relansarea programului Innotech Student, oferind granturi de până la 200.000 euro pentru startup-uri înfiinţate de absolvenţi; Modernizarea curriculei universitare în conformitate cu cerinţele actuale ale pieţei muncii, cu accent pe domeniile tehnologice şi industrial; Înfiinţarea de laboratoare de practică în universităţi; Dezvoltarea incubatoarelor de afaceri în mediul universitar, subliniază MIPE.

Tot la Bruxelles, delegaţia MIPE a avut o întrevedere importantă cu Raffaele Fitto, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene. Discuţiile s-au concentrat pe poziţia României privind viitorul Politicii de Coeziune post-2027. ”România pledează pentru o Politică de Coeziune care să acţioneze ca motor în promovarea competitivităţii UE, să sprijine tranziţia verde şi digitală, şi să consolideze modelul social european.

Discuţiile cu domnul vicepreşedintele Fitto au confirmat că viziunea noastră este aliniată cu obiectivele Agendei Strategice a Uniunii 2024-2029”, a explicat ministrul Marcel Boloş. Astfel, România şi-a reafirmat angajamentul pentru o Politică de Coeziune puternică, care să rămână principala politică de investiţii structurale a Uniunii Europene.

Poziţia ţării noastre, elaborată în urma unui amplu proces de consultare, pune accent pe următoarele priorităţi cheie: Menţinerea convergenţei economice, sociale şi teritoriale ca obiectiv fundamental; Susţinerea managementului partajat ca mecanism esenţial de guvernanţă; Păstrarea unei abordări teritoriale adaptate specificului fiecărei regiuni; Sprijinirea investiţiilor în infrastructura TEN-T pentru îmbunătăţirea conectivităţii strategice, arată comunicatul oficial.

La nivelul MIPE se află în derulare un proces continuu de identificare a celor mai bune soluţii pentru asigurarea premiselor unui management corespunzător al fondurilor europene nerambursabile alocate României, cu o preocupare constantă în sprijinirea beneficiarilor pentru accesarea şi utilizarea facilă şi transparentă a alocărilor disponibile, simplificare, digitalizare şi creşterea capacităţii administrative la nivelul entităţilor implicate în gestionarea fondurilor europene, anunţă instituţia.

Firma de salubritate care a pierdut contractul cu Primăria Ploieşti a contestat în instanţă contractul cu noua firmă şi a pierdut. Primarul anunţă că a depus plângere penală pentru că societatea refuză să renunţe la contract

Summit arab la Riad în vederea formulării unui răspuns la ”riviera” lui Trump în Fâşia Gaza, ”cea mai importantă reuniune de foarte mult timp” în regiune, înaintea unui summit în Egipt la 4 martie. Un ”plan egiptean” în trei faze pe o perioadă de cinci an